Potrivit rezoluţiei, invocarea Articolului 7 al Tratatului UE în cazul Poloniei este „inacceptabilă„, iar „Articolul 7 nu ar trebui folosit pentru o persecutare politică”. Parlamentul ungar se angajează să nu susţină nicio propunere europeană care ar afecta suveranitatea Poloniei.
Totodată, legislativul de la Budapesta consideră că declanşarea procedurii de sancţionare a Poloniei este „un precedent periculos” în care Comisia Europeană şi-a depăşit autoritatea ca „protector al acordurilor aşa cum este subliniat în documentele de înfiinţare a comunităţii„.
Partidul de guvernământ din Polonia, Lege şi Justiţie (PiS), a salutat rezoluţia Parlamentului ungar, adăugând că această decizie garantează că Uniunea Europeană nu va putea să impună sancţiuni asupra Poloniei.
La 20 decembrie 2017, Comisia Europeană a propus Consiliului Uniunii Europene să adopte o decizie în virtutea Articolului 7 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale Poloniei, din cauza situaţiei sistemului judiciar polonez.
Experţii Comisiei Europene afirmă că noile măsuri legislative din Polonia subminează independenţa justiţiei, oferindu-i ministrului Justiţiei dreptul de a numi şi de a destitui judecători ai instanţelor superioare. Bruxellesul denunţă şi reformele privind funcţionarea Tribunalului Constituţional din Polonia.