„Trebuie să vă spun, prietenilor care aţi aşteptat cu loialitate acest discurs, că m-am consultat cu colegii şi, în contextul situaţiei politice actuale, am ajuns la concluzia că nu sunt persoana care să fie premierul Marii Britanii. Rolul meu va fi să ofer toată susţinerea viitoarei administraţii conduse de Partidul Conservator pentru a mă asigura că vom îndeplini în mod adecvat mandatul oferit de cetăţeni la referendum şi pentru a promova agenda în care cred, de a fi alături de locuitorii uitaţi ai acestei ţări”, a declarat Boris Johnson, citat de ziarul The Guardian.
„Dacă vom proceda în acest mod, dacă vom investi în copiii noştri şi le vom îmbunătăţi şansele în viaţă, dacă vom continua să alimentăm motoarele mobilităţii sociale, dacă vom construi pe baza moşteririi reformatoare a lui David Cameron, dacă vom investi în infrastructură şi vom urmări o abordare conservatoare sensibilă a unei naţiuni care simultan reduce taxele şi stimulează companiile, cred că această ţară poate câştiga şi că putem fi extraordinari, mai buni decât pană acum”, a subliniat Johnson.
Boris Johnson a renunţat să candideze pentru un nou mandat de primar al Londrei şi a fost unul dintre liderii grupului politic favorabil ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. După referendum, pe fondul polemicilor, Boris Johnson a devenit din ce în ce mai contestat în demersul de a deveni lider al formaţiunii şi implicit premier în locul lui David Cameron.
David Cameron a susţinut rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană şi a demisionat din funcţia de premier şi implicit din cea de lider al Partidului Conservator după referendumul prin care majoritatea cetăţenilor au decis părăsirea Blocului comunitar.
Citeşte şi: Obama avertizează că evoluţia pe termen lung a economiei globale ar putea fi afectată de Brexit
Citeşte şi: CIA ar fi plătit României „milioane de dolari” pentru închisori secrete, susţine un avocat la CEDO
Citeşte şi: CIA: Serviciile de informaţii britanice şi cele americane îşi vor menţine relaţia apropiată şi după ce Marea Britanie va părăsi Blocul comunitar
Citeşte şi: Franţa şi Spania se opun negocierilor separate cu Scoţia. Rajoy: Dacă Marea Britanie iese din Uniunea Europeană, atunci iese şi Scoţia
Citeşte şi: Theresa May, lider conservator, promite reunirea Marii Britanii, lansându-şi candidatura la funcţia de premier