Bilanţul anterior era de 12 persoane decedate, iar autorităţile se aşteaptă ca numărul morţilor să crească, dat fiind că multe persoane sunt date dispărute ori spitalizate în stare critică.
Serviciul Naţional Medical (NHS) din regiunea Anglia a transmis că 37 de persoane rămân în continuare spitalizate, inclusiv 17 pacienţi în stare critică, în urma incendiului.
Incendiul a distrus o clădire de 24 de etaje – Turnul Grenfell, situat în zona Kensington, în vestul Londrei.
Operaţiunile de căutare a victimelor ar putea dura „săptâmâni”, a declarat Dany Cotton, şeful Brigăzii de Pompieri din Londra. Cotton a mai explicat că din cauza distrugerilor produse la etajele superioare ale clădirii, iniţial vor fi trimişi câini specializaţi pentru a cerceta incinta, „deoarece sunt mult mai uşori decât oamenii şi pot acoperi o zonă mai mare într-un timp mai scurt”.
Oficialul a mai declarat că un „număr necunoscut” de persoane se află în continuare în ruinele fumegânde ale clădirii Grenfell Tower.
Serviciul de pompieri a mai comunicat că salvatorii nu se aşteaptă să mai găsească supravieţuitori în interiorul clădirii.
Premierul britanic Theresa May a întreprins joi o vizită privată la locul unde s-a produs incendiul devastator, unde a discutat cu poliţiştii şi pompierii care au participat la operaţiunile de salvare.
Aproximativ 60 de pompieri şi opt autospeciale de stins incendii sunt în continuare mobilizate în zonă.
Citeşte şi: FOTO, VIDEO Adele şi Rita Ora au sărit în ajutorul locatarilor afectaţi de incendiul de la Grenfell Tower: „Obişnuiam să mă joc în acel bloc – vreau să fac orice pentru a ajuta.”
Citeşte şi: Alexei Navalnîi, liderul opoziţiei, nu are nicio şansă să candideze pentru preşedinţia Rusia. Motivul invocat de Comisia electorală
Citeşte şi: Egiptul vrea să le interzică părinţilor să le dea copiilor nume din străinătate, precum ”Sam”, ”Mark” sau ”Linda”
Citeşte şi: Un parlamentar al opoziţiei turce a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru spionaj
Citeşte şi: SANCŢIUNI împotriva Rusiei, aprobate de Senatul american ca ripostă faţă de interferenţele Moscovei în alegerile din SUA/ Hackeri ruşi ar fi accesat sistemul de votare din aproape fiecare stat american
Citeşte şi: ATAC cu rachetă asupra unei nave a Emiratelor Arabe, ancorată în Yemen: O persoană a fost rănită