- Home
- Externe
- (15.03.2022, 08:31)
- Mihaela Ionita
Îngrijorarea oficialilor americani: China a decis deja să trimită ajutor economic Rusiei în conflictul din Ucraina
- Întâlnirea de la Roma a lui Jake Sullivan cu omologul său chinez a lăsat oficialii americani pesimişti în ceea ce priveşte îndepărtarea Beijingului de la susţinerea Moscovei.
- China a decis deja să ofere Rusiei sprijin economic şi financiar în timpul războiului din Ucraina şi are în vedere trimiterea de provizii militare, cum ar fi drone armate, se tem oficialii americani.

Îngrijorarea oficialilor americani: China a decis deja să trimită ajutor economic Rusiei în conflictul din Ucraina
Consilierul american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a prezentat argumentele SUA împotriva invaziei Rusiei în cadrul unei întâlniri "intense" de şapte ore la Roma cu omologul său chinez, Yang Jiechi, subliniind că Moscova a simulat interesul pentru diplomaţie în timp ce se pregătea de invazie şi, de asemenea, că armata rusă dădea semne clare de fragilitate.
Delegaţia americană de la Roma nu se aştepta ca diplomaţii chinezi să negocieze, considerându-i pe aceştia drept purtători de mesaje pentru Beijing, potrivit The Guardian.
„A fost o sesiune intensă de şapte ore, care a reflectat gravitatea momentului, precum şi angajamentul nostru de a menţine liniile de comunicare deschise", a declarat un înalt oficial al administraţiei. „Această întâlnire nu a fost despre negocierea unor probleme sau rezultate specifice, ci despre un schimb de opinii sincer şi direct".
Întrebat dacă a fost un succes, oficialul a răspuns: „Presupun că depinde de modul în care definiţi succesul, dar credem că este important să menţinem liniile de comunicare deschise între Statele Unite şi China, în special în domeniile în care nu suntem de acord”.
Cu toate acestea, americanii au plecat de la întâlnirea de la Roma pesimişti că guvernul chinez se va răzgândi în privinţa susţinerii Moscovei.
„Cheia aici este în primul rând să determinăm China să recalculeze şi să-şi reevalueze poziţia. Nu vedem niciun semn al acestei reevaluări", a declarat un alt oficial american familiarizat cu discuţiile. „Ei au decis deja că vor oferi sprijin economic şi financiar şi au subliniat acest lucru astăzi. Întrebarea este cu adevărat dacă vor merge mai departe".
Dacă China susţine Rusia în confruntarea cu Occidentul, administraţia Biden îşi va muta atenţia spre convingerea aliaţilor, în special în Europa, să îşi regândească relaţiile cu Beijingul. Sullivan este aşteptat marţi la Paris pentru discuţii cu guvernul francez.
„Statele Unite consideră că cheia în acest caz este un proces atent de dialog şi discuţii cu Europa despre ceea ce dezvăluie China despre politicile şi priorităţile sale globale", a declarat oficialul american. „Scopul nostru este, în esenţă, să angajăm cu atenţie China, lăsându-i pe europeni să ştie [ce facem] tot timpul, dar dacă devine clar că [China] se îndreaptă într-o altă direcţie, aşa să fie".
Rusia are nevoie urgentă de ajutor economic şi financiar, în faţa sancţiunilor devastatoare impuse de SUA şi aliaţii săi de la invazia din 24 februarie. Ţara riscă să intre în incapacitate de plată a datoriei, cu două plăţi ale dobânzilor scadente miercuri, deşi va avea la dispoziţie o perioadă de graţie de 30 de zile.
Moscova nu poate avea acces la aproape toate rezervele sale de aur şi valută de 640 de miliarde de dolari, dar deţine încă o parte din aceste rezerve în yuani, astfel încât Beijingul va putea interveni pentru a oferi asistenţă imediată.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei