Inspectorii ONU vor părăsi Siria până sâmbătă dimineaţa

Publicat: 29 08. 2013, 12:51
Actualizat: 03 04. 2020, 06:32

„Ei îşi vor continua ancheta până vineri dimineaţa, se vor întoarce din Siria până sâmbătă dimineaţa şi îmi vor prezenta raportul imediat ce vor ieşi”, le-a spus Ban Ki-moon unor jurnalişti.

El a anunţat deja că inspectorii au nevoie de patru zile pentru a-şi îndeplini misiunea, care a început luni. Cum nu au putut lucra marţi, încheierea misiunii era, deci, prevăzută pentru vineri.

Secretarul general al ONU a mai anunţat că a discutat miercuri cu preşedintele american Barack Obama, în contextul în care o decizie cu privire la o lovitură militară în Siria părea iminentă.

„Mi-am (…) exprimat dorinţa sinceră ca echipa de inspectori să poată să fie autorizată să îşi continue activitatea, conform mandatului statelor membre”, a subliniat el.

„Am discutat despre modul în care ONU şi lumea pot acţiona împreună, în special cu Statele Unite (…)”, a adăugat secretarul general.

Ban Ki-moon şi-a exprimat în mai multe rânduri opoziţia faţă de posibile lovituri militare în Siria.

„Trebuie ca diplomaţiei să i se dea o şansă, trebuie ca păcii să i se dea o şansă (…)”, a reiterat el la Viena.

„Folosirea armelor chimice de către oricine, indiferent de motiv (…), este o crimă împotriva umanităţii”, a adăugat Ban Ki-moon, iar autorii este necesar să dea socoteală.

Presupusul atac chimic de la 21 august, lângă capitala siriană, a provocat moartea câtorva sute de persoane.