Purtătorul de cuvânt al poliţiei rutiere din statul Missouri, Al Nothum, a anunţat că interdicţia de circulaţie „va fi extinsă pentru o a doua zi”, transmite St-Louis Post Dispatch.
Purtătorul de cuvânt nu a putut fi contactat de AFP.
Potrivit unei publicaţii locale, o conferinţă de presă va avea loc pentru a se oferi mai multe informaţii.
O interdicţie de circulaţie a fost decretată sâmbătă – de la miezul nopţii până la ora locală 05.00 (13.00, ora României) – de către guvernatorul Jay Nixon, cu scopul de a „menţine pacea” şi de a „se ajunge la dreptate” în vederea stabilirii circumstanţelor morţii lui Michael Brown.
O persoană a fost grav rănită, iar alte şapte arestate în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, prima zi a interdicţiei de circulaţie, în timp ce aproximativ 200 de manifestanţi au rămas la faţa locului în pofida intervenţiei poliţiei.