„Bineînţeles, noi nu susţinem niciun candidat şi nu cred că Statele Unite sau (preşedintele rus Vladimir) Putin pot să decidă cine va guverna în Egipt. Doar poporul egiptean are acest drept”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Marie Harf.
„Nu ţine de competenţa noastră să aprobăm un anumit candidat” pentru alegerile prezidenţiale din Egipt, a subliniat ea.
De asemenea, Washingtonul a afirmat că o posibilă apropiere între Cairo şi Moscova nu va afecta relaţiile „istorice” dintre Egipt şi Statele Unite.
„Egiptul este liber să întreţină relaţii cu alte state. Acest fapt nu va avea niciun impact asupra intereselor noastre comune”, a insistat Departamentul de Stat.
Vladimir Putin a declarat joi că susţine decizia comandantului-şef al armatei egiptene, mareşalul Abdel Fattah al-Sisi de a candida la alegerile prezidenţiale din Egipt, într-o întrevedere la Moscova cu oficialul de la Cairo.
„Ştiu că aţi luat decizia de a vă prezenta candidatura la alegerile prezidenţiale din Egipt”, a declarat Putin.
„Este o decizie extrem de responsabilă, implicarea într-o misiune pentru poporul egiptean. În numele meu şi în numele poporului rus, vă doresc să reuşiţi”, i-a transmis preşedintele rus mareşalului al-Sisi.
Extrem de popular în Egipt, mareşalul al-Sisi, ministru al Apărării, nu şi-a anunţat încă oficial candidatura la alegerile prezidenţiale, dar nu şi-a ascuns intenţiile în acest sens, după ce l-a destituit la 3 iulie anul trecut pe preşedintele Mohamed Morsi.
Comandantul armatei egiptene se află la Moscova pentru a negocia un acord vizând vânzarea de arme în valoare de două miliarde de dolari cu Rusia, după ce SUA au suspendat o parte din asistenţa militară anuală pentru Egipt ca reacţie la înlăturarea lui Mohammed Morsi de la putere.