Kabulul a ordonat expulzarea corespondentului New York Times în Afganistan

Autorităţile afgane au ordonat miercuri expulzarea corespondentului The New York Times (NYT) la Kabul, după publicarea unui articol despre ameninţarea unor reprezentanţi locali de a prelua puterea cu scopul de a pune capăt crizei electorale, relatează AFP.

Urmărește
133 afișări
Imaginea articolului Kabulul a ordonat expulzarea corespondentului New York Times în Afganistan

Kabulul a ordonat expulzarea corespondentului New York Times în Afganistan (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Autorităţile afgane i-au interzis marţi lui Matthew Rosenberg, corespondent de trei ani la Kabul al prestigiosului cotidian american, să părăsească teritoriul, după publicaea acestui articol despre alegerile prezidenţiale.

The New York Times şi Departamentul de Stat american au denunţat această decizie, pe care autorităţile au invesat-o miercuri, ordonând expulzarea în termen de 24 de ore a jurnalistului.

"Această decizie a fost adoptată după ce procurorul general a luat cunoştinţă de articolul cu privire la impasul electoral şi sugerarea (formării) unui guvern interimar pe baza (declaraţiilor) unor surse guvernamentale anonime", a anunţat miercuri, într-un comunicat, Biroul procurorului.

Afganistanul este paralizat din punct de vedere politic încă de la primul tur al alegerilor prezidenţiale, urmat de al doilea tur, în iunie, care nu a reuşit să departajeze, dincolo de orice îndoială, între rivalii Abdullah Abdullah şi Ashraf Ghani.

Abdullah şi Ghani au semnat la începutul lui august, în prezenţa secretarului de Stat John Kerry, un acord în vederea formării unui guvern de uniune naţională, indiferent cine va fi învingătorul în alegerile prezidenţiale.

Cei doi rivali s-au angajat totodată să accepte rezultatele scrutinului, în urma auditării, în curs, a celor 8,1 milioane de voturi exprimate. Însă acest audit complex avansează foarte încet, iar riscurile unui dezacord între cei doi rivali persistă.

Rosenberg a publicat marţi un articol potrivit căruia "figuri guvernamentale afgane puternice" care au legături cu aparatul de securitate "ameninţă" să formeze un "guvern interimar", în cazul în care ţara nu reuşeşte să iasă rapid din criza politică în care se află.

"De la începutul alegerilor, NYT a publicat numeroase articole de acelaşi tip, pe baza (declaraţiilor) unor reprezentanţi guvernamentali care cer anonimatul", a subliniat Biroul procurorului pentru a justifica expulzarea.

Potrivit NYT, Matthew Rosenberg, în vârstă de 40 de ani, a fost convocat marţi de către un oficial, care i-a cerut să dezvăluie identitatea surselor pe care le citează, dar jurnalistul a refuzat să-şi dezvăluie sursele.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici