Oficialul rus a declarat că Administraţia de la Kremlin respectă dreptul cetăţenilor de a lua parte la proteste, dar doar atât timp cât demonstraţiile nu încalcă legea şi sunt organizate în locuri permise de lege, potrivit agenţiei de ştiri Tass.
Kremlinul „nu poate respecta pe cei care, ieri (duminică), în mod deliberat au înşelat oamenii şi au instigat la comiterea de acte ilegale”, a declarat Peskov, acuzând că inclusiv minori au fost plătiţi să participe la un protest neautorizat.
Kremlinul nu este îngrijorat de posibila repetare a protestelor, ci se teme că unele forţe vor încerca din nou să manipuleze activiştii civici pentru a-şi îndeplini propriile scopuri.
Reprezentantul Preşedinţiei a lăudat şi acţiunile forţele de ordine care au intervenit împotriva protestatarilor, arestând mai multe sute de participanţi, inclusiv pe Alexi Navalnîi, liderul opoziţiei ruse.
Kremlinul a respins şi cererile formulate de Consiliul Europei şi Departamentul de Stat al SUA privind eliberarea celor reţinuţi.
„Obligaţiile faţă de Consiliul Europei nu implică necesitatea de a încălca propria noastră legislaţie”, a declarat Peskov.
Citeşte şi: Mike Pence, vicepreşedintele SUA, a anunţat că Donald Trump analizează posibilitatea MUTĂRII ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim
Citeşte şi: Aleksandr Vucici, premier sârb: Serbia menţine angajamentul integrării în Uniunea Europeană, dar vrea relaţii bune şi cu Rusia
Citeşte şi: FOTO Organizaţia de Tineret a PMP a vrut să-i „reîmprospăteze” memoria lui Vladimir Putin, de Ziua Unirii Basarabiei cu România. Ce i-au cerut membrii liderului rus
Citeşte şi: Marine Le Pen: Uniunea Europeană va dispărea
Citeşte şi: Alexi Navalnâi, liderul opoziţiei ruse, arestat la Moscova în timpul unui protest anticorupţie