Emirul Sabah Al-Ahmad Al-Jaber al-Sabah, şeful statului Kuweit, se va întâlni cu regele Arabiei Saudite, Salman al Saud, într-o încercare de a aplana disensiunile dintre mai multe ţări arabe şi Qatar.
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Yemen, Libia şi Egipt şi au rupt relaţiile diplomatice cu Qatar şi au închis luni spaţiul aerian pentru zborurile comeriale ale companiei Qatar Airways.
Mai mult, banca centrală a Arabiei Saudite a sfătuit alte bănci din regat să nu mai facă comerţ cu instituţii din Qatar, lucru care ar putea avea implicaţii majore asupra economiei statului vecin. Şi preţul petrolului ar putea fi afectat pe termen lung de această criză, în condiţiile în care Qatarul este unul dintre principalii producători şi exportatori de petrol din cadrul OPEC.
Citeşte şi: Secretarul de stat american: Preşedintele mi-a transmis foarte clar să reclădesc relaţia cu Rusia
Citeşte şi: FOTO VIDEO Atac la catedrala Notre-Dame. Un bărbat a fost împuşcat după ce a atacat un poliţist cu ciocanul la Paris / Autorităţile antiteroriste au deschis o anchetă
Citeşte şi: Donald Trump susţine că liderii din Orientul Mijlociu l-au avertizat în privinţa Qatarului
Citeşte şi: Comisia de la Veneţia nu este acord cu schimbarea sistemului electoral în Republica Moldova
Citeşte şi: Rusia a trimis o aeronavă să intercepteze un avion de patrulare norvegian deasupra Mării Barents
Citeşte şi: Aderarea la NATO a fost impusă Muntenegrului, parte a unui proiect geopolitic, afirmă Serghei Lavrov