- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (03.06.2013, 18:12)
- Marius Fratila
MAE: România va semna la ONU Tratatul privind comerţul cu arme
România se numără printre ţările care vor semna miercuri, la sediul ONU de la New York, Tratatul privind comerţul cu arme convenţionale, care reglementează operaţiunile de export, import, brokeraj, tranzit şi transbordare a acestor produse militare.
Urmărește
407 afișări
MAE: România va semna la ONU Tratatul privind comerţul cu arme (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Potrivit MAE român, acest prim instrument juridic internaţional care reglementează la nivel global comerţul cu arme va fi semnat din partea României de către ambasadorul Simona Miculescu, reprezentantul permanent al României pe lângă Naţiunile Unite.
România a participat activ, încă din 2006, la procesul ONU de negociere şi adoptare a acestui nou acord internaţional. Prin semnarea acordului în prima zi de semnare, România reconfirmă tradiţia diplomatică de recunoaştere a importanţei politice a acestui nou tratat, precum şi a interesului de a ne angaja plenar prin însuşi momentul semnării sale, evidenţiază un comunicat MAE transmis MEDIAFAX.
Ţara noastră face parte dintre cele 154 de state membre ONU care au votat, la 2 aprilie 2013, în favoarea adoptării Tratatului privind comerţul cu arme (Arms Trade Treaty – ATT), participând activ la cele două conferinţe diplomatice consacrate negocierii textului tratatului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi
-
Liderul Transnistriei vizitează Moscova în contextul crizei energetice
-
Premierul Franţei: Trebuie să rămânem fermi în faţa „noii dezordini mondiale” întruchipate de Musk
De asemenea, România se află pe locul al treilea în ierarhia mondială a transparenţei exporturilor de arme, după Elveţia şi Marea Britanie, ceea reprezintă o premisă pentru accelerarea procedurilor legale naţionale de ratificare a ATT, precizează MAE.
"Principalul argument în favoarea semnării şi, ulterior, a ratificării cu celeritate a acestui tratat major de către România, este dat de standardele naţionale avansate în domeniul regimului de control al operaţiunilor cu armamente, legiferat şi aplicat în România încă din 1992", a afirmat ministrul de Externe, Titus Corlăţean.
El a subliniat că ATT vizează responsabilizarea statelor care derulează operaţiuni de comerţ exterior cu armamente convenţionale, estimat anual la 60 de miliarde USD, diminuarea comerţului ilicit în materie şi de realizarea unui nivel adecvat de transparenţă.
"După intrarea sa în vigoare, ATT va reduce impactul utilizării armelor convenţionale asupra populaţiei civile din zonele de conflict, 500 000 de civili fiind ucişi, anual, în conflicte şi va diminua încălcările regimurilor de embargo impuse de Consiliul de Securitate al ONU asupra comerţului cu arme", a mai apreciat Corlăţean..
ATT prevede inclusiv interdicţii exprese pentru transferurile de armamente convenţionale care ar încălca obligaţiile internaţionale din tratatele şi convenţiile din domeniul drepturilor omului şi din dreptul umanitar sau care ar putea fi utilizate în comiterea infracţiunilor de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război în toate tipurile de conflict armat.
Domeniul tratatului cuprinde operaţiunile de export, import, brokeraj, tranzit şi transbordare cu produse militare din cele 7 categorii de arme convenţionale listate de Registrul ONU al Armelor Convenţionale (UNROCA), creat în 1991, precum şi categoriei armelor de calibru mic şi armamentelor uşoare. Cele 7 categorii ale UNROCA sunt: tancuri şi vehicule blindate de luptă, sisteme de artilerie de calibru mare, aeronave de luptă, elicoptere de atac, nave de război, rachete şi lansatoare de rachete.
Citește pe alephnews.ro: Trăim mai mult, dar mai prost. Speranța de viață în România a ajuns la 75,1 ani. Vârsta medie până la care trăim sănătos este de 59 de ani
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicușor Dan și uluitorul său program: omul acesta chiar nu muncește! Primarul General și candidatul la Președinție e unul dintre cei mai relaxați bugetari
CANCAN.RO
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:46
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1056. Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi / NATO lansează o operaţiune navală pentru protejarea infrastructurii din Marea Baltică / Un nou atac cu dronă a avariat o instalaţie industrială din regiunea Saratov din Rusia
-
ieri, 22:42
Tudorel Toader: Eu cred că ar trebui să poată candida Călin Georgescu