- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Măsură pentru creşterea natalităţii în China. Recompensă în bani pentru cupluri dacă mireasa are 25 de ani sau mai puţin
O regiune din China oferă o "recompensă în bani" pentru cupluri dacă mireasa are 25 de ani sau mai puţin. Este cea mai recentă măsură de stimulare a tinerilor să se căsătorească, relatează Reuters.
Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto
O regiune din estul Chinei oferă cuplurilor o "recompensă" de 1.000 de yuani (137 de dolari) dacă mireasa este în vârstă de 25 de ani sau mai tânără, aceasta fiind cea mai recentă măsură de stimulare a tinerilor să se căsătorească, pe fondul îngrijorării crescânde legate de scăderea ratei natalităţii.
Anunţul, publicat săptămâna trecută pe contul oficial Wechat al comitatului Changshan, a precizat că recompensa este menită să promoveze "căsătoria şi naşterea de copii în funcţie de vârstă".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Schimbare tactică a ruşilor. Experţii cred că armata lui Putin a rămas fără echipamente
-
Polonia urmează modelul Lituaniei şi stabileşte planuri de evacuare în masă în caz de război sau dezastre naturale
-
Surpriză în războiul din Ucraina. Forţele de Apărare ale Ucrainei atacă trupele ruseşti din mai multe direcţii în regiunea Kursk
De asemenea, autorităţile au inclus o serie de subvenţii pentru îngrijirea copiilor, fertilitate şi educaţie pentru cuplurile care au copii.
Îngrijorate de prima scădere a populaţiei chinezeşti din ultimele şase decenii şi de îmbătrânirea rapidă a populaţiei, autorităţile încearcă o serie de măsuri pentru a creşte rata natalităţii, inclusiv stimulente financiare şi facilităţi îmbunătăţite de îngrijire a copiilor.
Limita de vârstă legală pentru căsătorie în China este de 22 de ani pentru bărbaţi şi de 20 de ani pentru femei, dar numărul cuplurilor care se căsătoresc a scăzut. Acest lucru a dus la scăderea ratei natalităţii din cauza politicilor oficiale care îngreunează sarcina femeilor singure de a avea copii.
Rata căsătoriilor a atins un minim record în 2022, la 6,8 milioane de căsătorii, cel mai mic nivel din 1986 încoace, potrivit datelor publicate în iunie. Anul trecut au fost cu 800.000 de căsătorii mai puţine decât în 2021.
Rata de fertilitate a Chinei, care este deja una dintre cele mai scăzute din lume, se estimează că a scăzut la un nivel minim record de 1,09 în 2022, potrivit presei de stat.
Costurile ridicate pentru îngrijirea copiilor şi faptul că trebuie să îşi întrerupă cariera au descurajat multe femei să aibă mai mulţi copii sau chiar niciunul. Discriminarea de gen şi stereotipurile tradiţionale privind femeile care au grijă de copii sunt încă răspândite în întreaga ţară.
Încrederea scăzută a consumatorilor şi îngrijorările tot mai mari cu privire la sănătatea economiei chineze sunt, de asemenea, factori cheie citaţi de tinerii chinezi care nu doresc să se căsătorească şi să aibă copii.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO