Merkel avertizează împotriva măsurilor protecţioniste, făcând voalat referire la Donald Trump

Cancelarul german Angela Merkel a făcut marţi un apel ca problemele globalizării să fie soluţionate prin intermediul unor acorduri multilaterale şi nu prin măsuri protecţioniste, făcând voalat referire la preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, scrie agenţia Reuters.

Urmărește
1719 afișări
Imaginea articolului Merkel avertizează împotriva măsurilor protecţioniste, făcând voalat referire la Donald Trump

Merkel avertizează împotriva măsurilor protecţioniste, făcând voalat referire la Donald Trump

În timpul campaniei electorale, Trump a declarat că acordurile comerciale au un efect negativ asupra angajaţilor americani şi afectează competivitatea ţării.

Pe de altă parte, Merkel a cerut o intensificare în domeniul cooperării internaţionale în domeniul comerţului şi a avertizat împotriva protecţionismului.

"În acest moment suntem în situaţia în care în Uniunea Europeană, în ţara noastră şi în lume are loc o dezbatere despre cum vrem să modelăm globalizarea," a declarat Merkel cu ocazia unei întâlniri cu membrii unei asociaţii a angajaţilor germani.

"Globalizarea are loc. Putem aranja lucrurile într-un fel în care vom întări instrumentele multilaterale (...) ori ne putem izola şi să devenim protecţionişti," a adăugat cancelarul german.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici