- Home
- Externe
- BRUXELLES, (28.09.2015, 13:04)
- Ioana Bojan
Video Mii de persoane au manifestat la Bruxelles în sprijinul refugiaţilor - VIDEO
Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat în capitala Belgiei duminică, în sprijinul refugiaţilor, cerând ca aceştia să fie primiţi şi trataţi în mod adecvat, relatează AFP în pagina online.
Organizatorii mitingului, un grup de organizaţii locale şi internaţionale pentru drepturile omului, au afirmat că s-au strâns "20.000 de persoane la Bruxelles pentru a le ura bun venit refugiaţilor".
"În spatele nostru se află toţi cetăţenii europeni care depun eforturi pentru a-i ajuta pe refugiaţi", a declarat Elodie Francart, din cadrul Platformei Cetăţenilor, potrivit agenţiei de presă Belga.
Manifestanţii au purtat bannere pe care scria "Bun venit refugiaţilor", iar mulţi dintre ei au postat pe Twitter mesaje de sprijin şi încurajare.
Poliţia a estimat că 15.000 de persoane au participat, reunindu-se în apropierea Gării de Nord, lângă "Biroul Străinilor", unde imigranţii trebuie să depună documentele şi cererile de azil.
Într-un parc din apropiere, localnicii au construit o tabără de corturi în ultimele săptămâni, pentru a oferi alimente, haine şi adăpost imigranţilor care fug din calea conflictelor din Irak, Siria, Somalia, Eritreea şi Afganistan.
Belgia are o importantă comunitate de imigranţi, iar cei sosiţi recent au fost toleraţi, însă Guvernul de centru-dreapta a fost criticat pentru că nu depune suficiente eforturi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 12:02
Controversa AI: OpenAI acuză xAI de rezultate înşelătoare pentru modelul Grok 3