În cadrul dineului, convocat duminică, oficiali europeni vor discuta despre o serie de afirmaţii cu privire la politica externă făcută de preşedintele ales în timpul campaniei electorale, cum ar fi respingerea tratatelor internaţionale de liber schimb, atitudinea favorabilă faţă de preşedintele rus Vladimir Putin şi poziţionarea pe principii izolaţioniste în ceea ce priveşte securitatea.
Liderii UE urmează să discute despre sancţiunile împotriva Rusiei la summitul de la Bruxelles din perioada 15-16 decembrie, însă semnalele că Trump ar dori o îmbunătăţire a relaţiilor dintre Washington şi Moscova ar putea să convingă unele state europene să ceară o renunţare la regimul de sancţiuni.
Miniştrii europeni de Externe urmează să reunească şi luni, cu ocazia unei şedinte formale, pentru a discuta despre relaţiile tensionate cu Turcia, despre conflictele din Siria şi Libia, dar şi pe marginea cooperării în planul securităţii cu NATO.
Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a anunţat că nu va participa la dineul de lucru de duminică, afirmând că nu vede necesitatea organizării unui reuniuni speciale pentru a discuta pe marginea rezultatului alegerilor din Statele Unite.
Citeşte şi: Doi membri ai trupei Eagles of Death Metal nu au fost lăsaţi să intre la concertul lui Sting de la Bataclan
Citeşte şi: O româncă de 21 de ani a murit în Italia, după ce iubitul gelos ar fi dat voit cu maşina peste ea – VIDEO
Citeşte şi: Avertizare de tsunami pentru întreaga coastă de est a Noii Zeelande, după cutremurul cu magnitudinea de 7,8. Mai multe clădiri s-au prăbuşit în localitatea Kaikoura
Citeşte şi: ANALIZĂ: Ameninţarea teroristă persistă în Occident, la un an de la atentatele comise la Paris
Citeşte şi: Cine este republicanul Mike Pence, cel care va fi al doilea om în Statele Unite ale Americii, după preşedintele ales Donald Trump
Citeşte şi: LIVE TEXT- ALEGERI Republica Moldova. Cozi la secţiile de votare din diaspora, în unele secţii de votare nu mai sunt buletine de vot. Maia Sandu cere demisia ministrului Afacerilor Externe şi a preşedintelui Comisiei Electorale VIDEO