Mir Hossein Moussavi revendică victoria în alegerile din Iran
Candidatul conservator moderat Mir Hossein Moussavi a revendicat el însuşi victoria în alegerile prezidenţiale din Iran în defavoarea preşedintelui în exerciţiu, Mahmoud Ahmadinejad, după primul tur de scrutin, cu ocazia unei conferinţe de presă susţinute vineri la Teheran.
Mir Hossein Moussavi revendică victoria în alegerile din Iran (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Conform informaţiilor pe care le-am obţinut, sunt învingător în aceste alegeri, cu o marjă importantă", a declarat Moussavi, citind un comunicat în faţa presei.
"Mulţumesc pentru prezenţa extraordinară a alegătorilor (...). Au fost persoane care nu s-au prezentat niciodată la urne. Toată lumea a constatat acest lucru. Am avut cozi la care oamenii au aşteptare două sau trei ore pentru a vota", a afirmat cel care era prezentat drept principalul adversar al preşedintelui ultraconservator în exerciţiu.
Cu câteva minute mai devreme, un colaborator apropiat al lui Mousavi revendicase deja succesul candidatului său "cu 65 la sută din voturi".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Furtul tezaurului. Explicaţiile date de Directorul Muzeului Naţional de Istorie / Expoziţia, asigurată la peste 30 milioane de euro / Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania
-
The Times: „Ucraina are nevoie de Trump”. Care sunt cele patru scenarii privind încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina
-
Trump impune tarife draconice pentru toate produsele şi interdicţii de călătorie Columbiei / Replica preşedintelui Columbiei
"Din informaţiile pe care le-am obţinut (de la birourile) din provincie şi din Teheran, (Mir Hossein) Moussavi a obţinut 65 la sută din voturi", a declarat Ali Akbar Mohatshemi-Pour.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO