Moscova va trimite un emisar la Benghazi şi la Tripoli
Moscova va trimite un "emisar special" la Benghazi, fieful rebelilor din estul Libiei, precum şi la Tripoli, pentru o mediere în conflictul libian, a anunţat joi, la Roma, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, relatează AFP.
Medvedev a făcut acest anunţ în cursul unei întrevederi trilaterale cu vicepreşedintele american, Joe Biden, şi cu premierul italian, Silvio Berlusconi.
În cursul summitului G8 de săptămâna trecută, de la Deauville (Franţa), Medvedev a anunţat că va trimite la Benghazi un emisar, pe Înaltul reprezentant rus pentru Africa, Mihail Marghelov. Joi, el a adăugat că acest emisar va merge şi în capitala libiană, a precizat un oficial rus de rang înalt.
În cursul întrevederii lor, cei trei lideri au salutat "convergenţa opiniilor" privind Libia, amintind că G8 a cerut în unanimitate plecarea de la putere a liderului libian Muammar Kadhafi.
Anterior, în cursul zilei de joi, Medvedev a făcut apel la negocieri pentru soluţionarea conflictului din Libia.
"Ne-ar plăcea, pe cât posibil, ca problema să fie rezolvată prin negocieri şi nu prin mijloace militare", a declarat el, recunoscând însă că "este o cale foarte dificilă".
Încercările de a găsi o soluţie politică la conflict, care s-a soldat cu "10.000-15.000 de morţi" începând de la 15 februarie, potrivit datelor compilate de ONU, sunt în impas, colonelul Muammar Kadhafi refuzând să plece de la putere, în pofida membrilor regimului său care l-au abandonat şi a sancţiunilor şi presiunilor internaţionale.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO

