- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (05.03.2015, 12:51)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
New York Times publică un editorial intitulat "Mania anticorupţie din România"
Campania anticorupţie a degenerat într-o cruciadă nonliberală, iar apetitul nesatisfăcut al publicului pentru dreptate pune în discuţie viitorul democraţiei, se arată într-un editorial intitulat "Mania anticorupţie a României", sub semnătura lui Patrick Basham, publicat miercuri de The New York Times.
Urmărește
6422 afișări
New York Times publică un editorial intitulat "Mania anticorupţie din România" (Imagine: Shutterstock)
"În noiembrie 2014, Klaus Iohannis, liderul Partidului Naţional Liberal, a fost ales preşedinte, cu o platformă electorală populistă pentru combaterea corupţiei, succedându-i lui Traian Băsescu, care susţinuse în ultima perioadă o campanie anticorupţie ce părea relativ lipsită de agresivitate. Pentru domnul Băsescu, acesta era un instrument politic util pentru atacarea adversarilor, dar şi pentru atenuarea criticilor americane şi europene privind guvernarea României. Însă manevra lui a fost tardivă", explică, în editorialul din The New York Times, Patrick Basham, directorul Institutului pentru Democraţie, cu sedii la Washington şi Londra.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
-
Thailanda se alătură BRICS ca stat partener
-
Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%
-
Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen
"Prin victoria lui Iohannis, eforturile anticorupţie au devenit exagerate. În contextul în care puterea executivă este deţinută de premier, Victor Ponta, liderul Partidului Social-Democrat, Preşedinţia poate fi o poziţie puternică pentru expunerea unor opinii influente. Dat fiind că au fost privaţi de dreptate zeci de ani, mai întâi de către dictatori, apoi de către democraţi ineficienţi, românii susţin cu entuziasm cauza anticorupţie. După ce acţiunile judiciare lansate în timpul preşedintelui Băsescu au generat în peste 1.000 de condamnări de politicieni şi oameni de afaceri în 2014, campania anticorupţie s-a dovedit a fi o temă politică esenţială. Însă acum domneşte populismul crud. Posturile de televiziune relatează fără oprire despre orice delict. În condiţiile în care instanţele au rate de condamnare de peste 90 la sută, zeci de politicieni din principalele partide politice au căzut în dizgraţie", continuă editorialul, notând că s-a ajuns ca România să nu mai aibă locuri în închisori.
"De fapt, corupţia este endemică în viaţa de zi cu zi din România, iar situaţia politică reflectă realitatea socială. Se presupune că toţi cei din politică şi din mediile de afaceri au activităţi ilegale. (...) Ascensiunea statului de tip procuratură îi ameninţă chiar şi pe cei din sistem", adaugă editorialistul, menţionând anchetarea Alinei Bica, fosta şefă a DIICOT, pusă de premierul Victor Ponta să conducă investigaţiile guvernamentale împotriva crimei organizate şi care a participat la elaborarea Codului Penal din România.
"Este o practică obişnuită ca suspecţii să fie supuşi presiunilor pentru a dezvălui numele unor complici în schimbul unor pedepse mai uşoare. De asemenea, este o rutină ca rude ale suspecţilor să fie arestate pentru a ca procurorii să aibă instrumente suplimentare de presiune. (...) În pofida dezminţirilor oficiale, toată lumea ştie că instanţele nu sunt atât de independente din punct de vedere politic cum ar trebui", explică editorialistul The New York Times.
"Înainte de a fi ales în 2012, domnul Ponta caracteriza Direcţia Naţională Anticorupţie drept o versiune modernă a temutei poliţii secrete a dictatorului Nicolae Ceauşescu. Dar, pe măsură ce opinia publică a devenit favorabilă DNA, premierul şi-a schimbat opinia. Un politician pro-piaţă, domnul Ponta acţionează acum ca principal suporter al campaniei anticorupţie - considerând că este un instrument la îndemână pentru vizarea adversarilor săi din presă, în principal a proprietarilor publicaţiilor critice. Imediat după ce domnul Ponta a avut un conflict cu Adrian Sârbu, proprietarul Mediafax Group, care editează principalul ziar de business din România, domnul Sârbu a fost arestat preventiv sub acuzaţiile de evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare. Sârbu neagă acuzaţiile", subliniază Patrick Basham în The New York Times, precizând că şi "inculparea lui Dan Adamescu, proprietarul ziarului independent România Liberă, este preocupantă".
"Aparentele motivaţii politice din spatele cazurilor Sârbu şi Adamescu demonstrează modul în care un efort de a diminua raportul dintre bani şi politică a degenerat în amplificarea reglărilor disputelor personale şi în exagerarea atribuţiilor justiţiei", explică editorialistul NYT.
"Un alt efect neintenţionat al campaniei anticorupţie este că alimentează sentimentele antiamericane. Dat fiind că Departamentul de Stat a exprimat temeri că o Românie coruptă se poate transforma în viitoarea Ucraină, cu o furie populară îndreptată împotriva oligarhiei corupte care ar conduce la proteste violente, unii români consideră acum numeroasele condamnări pronunţate rapid drept o tentativă neinspirată de impresionare a Statelor Unite", argumentează Basham.
"Ca arbitri ai guvernărilor echilibrate, nici Statele Unite, nici Uniunea Europeană nu ar trebui să păstreze tăcerea în privinţa abuzului de puterea procurorilor făcut de Guvernul României. În mod cert, o Românie mai puţin coruptă ar fi un membru mai bun al Uniunii Europene şi un aliat NATO mai solid, dar ar fi o eroare să se accepte ca unitate de măsurare a succesului o justiţie pur şi simplu cantitativă, mai degrabă decât calitativă. Campania anticorupţie din România a ajuns rapid la metastază, transformându-se într-o cruciadă nonliberală. Apetitul nesatisfăcut al publicului pentru dreptate nu face decât să amplifice riscurile asupra viiitorului democratic al ţării. Statele Unite şi guvernele europene ar trebui să îi felicite pe români pentru nou-descoperita determinare de eradicare a corupţiei, dar acum încurajează o schimbare în abordarea Guvernului", insistă editorialistul The New York Times.
"Dezvoltarea democratică a României s-ar realiza mai bine printr-un proces public de recunoaştere, documentare şi iertare a erorilor din trecut", consideră Patrick Basham, recomandând "un proces complet" - "transparent, nepărtinitor şi bazat pe judecăţi corecte" - care să recompenseze cu amnistii dezvăluirile ilegalităţilor.
Patrick Basham este directorul Democracy Institute, o organizaţie de cercetare în domeniul politicilor publice cu sedii la Washingon şi Londra fondată în 2006. Basham este şi colaborator al Institutului Cato şi director fondator al Centrului pentru Afaceri Sociale de la Institutul Fraser din Canada. El a mai publicat editorialele controversate referitoare la situaţia politică şi economică din România în ziare importante, cum ar fi Pravda şi Hufftington Post. El a fost şi acuzat că ar fi făcut lobby prin editorialele şi rapoartele sale pentru industriile tutunului, alimentară şi a jocurilor de noroc. În ceea ce priveşte România, Patrick Basham a scris editoriale în care a făcut referiri pozitive la adresa premierului Victor Ponta, precum şi despre situaţia juridică a lui Dan Adamescu, dar şi un material în favoarea investiţiei de la Roşia Montană înaintea deciziei Parlamentului privind proiectul minier.
Citește pe alephnews.ro: Beyoncé a făcut show de Crăciun în orașul ei natal, Houston, în timpul pauzei meciului NFL. „Beyoncé Bowl” a fost prima reprezentație televizată în direct din ultimii patru ani
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Harbin Ice-Snow World te așteaptă cu peste 300.000 de metri cubi de gheață și zăpadă. Tema din acest an este „Vis de iarnă, dragoste în inima Asiei”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe