Osama ben Laden ar fi fost ajutat de foşti sau actuali militari sau agenţi de informaţii pakistanezi

Oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane şi europene cred că militari pakistanezi sau oficiali din cadrul serviciilor de informaţii i-au acordat sprijin liderului Al-Qaida, permiţându-i să rămână ascuns în complexul din Abbottabad, relatează Wall Steet Journal, în ediţia electronică.

Urmărește
3 afișări

Doi oficiali americani şi un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de informaţii europene au declarat că elemente similare legate de ISI (serviciile de informaţii pakistanez) au ajutat alte grupări teroriste cu sediul în Pakistan, reţeaua militantă Haqqani şi Lashkar-e-Taiba.

"Fără îndoială că era protejat de unele persoane din ISI", a declarat oficialul europeran, referindu-se la ben Laden. Oficialii susţin că ei cred că aceste elemente din cadrul ISI includ actuali şi foşti agenţi de infomaţii şi militari cu legături de lungă durată cu Al-Qaida şi grupările militante.

Sursele citate nu au oferit dovezi specifice, dar au atras atenţia asupra proximităţii faţă de capitală a oraşului şi a numărului mare de actuali şi foşti ofiţeri militari şi de informaţii. Ei susţin că ajutorul ar fi constat în "ponturi" care îl ajutau pe ben Laden să fie cu un pas înaintea urmăritorilor săi americani.

Pentru moment este încă neclar ce anume i-a motivat pe aceşti pakistanezi să îl ajute pe ben Laden să se ascundă. Dacă sunt implicaţi mai mulţi oficiali de rang înalt, acest lucru poate sugera dorinţa de pacificare a elementelor radicale care, altfel, şi-ar fi îndreptat atenţia către elitele conducătoare ale Pakistanului.

Statele Unite au colaborat mai întâi cu divizia ISI responsabilă de contraterorism, a declarat un oficial din cadrul serviciilor de informaţii. Acest lucru înseamnă că oficialii ISI care colaborează cu Statele Unite sunt separaţi de oficialii ISI care colaborează cu militanţii.

Un oficial american din domeniul apărării a descris ISI ca "puternic compartimentată", permiţându-le reţelelor de actuali sau foşti agenţi să acţioneze cu relativă autonomie şi fără ştirea superiorilor lor.

În Abbottabad, în decembrie 2003, oficiali pakistanezi din serviciile de informaţii au desfăşurat o misiune eşuată de capturare a lui Abu Faraj al-Libbi, numărul trei în ierarhia Al-Qaida, într-o casă sigură din oraş, potrivit lui Asad Munir, fost oficial al ISI care a supravegheat zona o vreme. În 2004, potrivit unor informaţii locale, autorităţile pakistaneze au arestat un egitean membru al Al-Qaida, care folosea Abbattabad ca bază pentru plănuirea atacurilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici