- Home
- Externe
- LONDRA, (07.06.2017, 14:31)
- Mircea Olteanu
Partidul Theresei May se află în DECLIN, dar rămâne pe primul loc în preferinţele electoratului
Avansul Partidului Conservator din Marea Britanie s-a redus simţitor în faţa Partidul Laburist, în ultimele săptămâni de campanie, astfel că există riscul ca partidul Theresei May să piardă majoritatea în Camera Comunelor, potrivit datelor sondajelor de opinie.
Urmărește
736 afișări
Partidul Theresei May, în declin, dar rămâne pe primul loc în preferinţele electoratului
Popularitatea Partidului Conservator în rândul electoratului britanic a pornit de la un nivel înalt încă din momentul în care Theresa May a anunţat convocarea alegerilor anticipate şi a rămas relativ ridicată în următoarele patru săptămâni, pentru ca ulterior să scadă uşor. Pe de altă parte, Partidul Laburist a avut o evoluţie constant ascendentă pe durata celor şapte săptămâni de campanie.
Primele schimbări majore în evoluţia popularităţii principalelor două partide britanice s-au înregistrat după 11 mai şi 18 mai, atunci când laburiştii, respectiv conservatorii, şi-au prezentat programele electorale.
În timp ce programul electoral prezentat de Partidul Laburist a fost un factor major de creştere a popularităţii formaţiunii de stânga, un efect aproape contrar l-a avut programul electoral al conservatorilor, care a provocat un declin uşor al Partidului Conservator în următoarele săptămâni. Electoratul britanic a reacţionat negativ la propunerea conservatorilor de sporire a contribuţiilor persoanelor vârstnice la cheltuielile cu asistenţa lor socială, idee care a provocat în rândul pensionarilor teama că le vor fi diminuate veniturile.
În momentul convocării alegerilor anticipate, pe 18 aprilie, partidul Theresei May avea un avans de 24 de procente, care până la finalul campaniei s-a erodat constant.
Ultimele sondaje de opinie din Marea Britanie oferă rezultate foarte diferite, avansul conservatorilor variază de la 1% (sondaj online publicat duminică de Survation) până la un plus de 12% (sondajul ComRes de sâmbătă pentru cotidianul The Independent).
Potrivit ultimului sondaj Opinium, publicat pe data de 6 iunie, partidul Theresei May, creditat cu 43% din intenţiile de vot, avea un avans de 7% în faţa laburiştilor.
Un alt sondaj, publicat duminică şi realizat de ICM, indică un avans de 11% pentru conservatori, care sunt cotaţi cu 45% din intenţiile de vot.
Potrivit unor proiecţii electorale realizate la începutul lunii iunie de Institutul YouGov, Partidul Conservator riscă pierderea a 20 de locuri şi implicit a majorităţii de 17 locuri în Camera Comunelor, care are 650 de membri. Un studiu arată că Theresa May ar putea obţine doar 310 locuri, mai puţin decât majoritatea de 331 de parlamentari obţinută în 2015 de premierul David Cameron.
Partidul Laburist ar putea obţine 257 de locuri, faţă de 232 în 2015. Dacă proiecţiile se vor confirma, Partidul Conservator se va situa sub majoritatea de 326 de locuri necesară pentru formarea guvernului.
Sondajele mai arată că principala bătălie se va duce între cele două mari partide, în timp ce formaţiunile mai mici se vor lupta să intre în Parlament. Cel mai bine cotat dintre acestea, Partidul Liberal Democraţilor are obţine 8%, în timp ce formaţiunea populistă eurosceptică Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP), condusă anterior de eurodeputatul Nigel Farage, ar aduna 5% din voturi, potrivit sondajului Opinium din data de 6 iunie.
În aprilie, premierul britanic Theresa May a convocat alegeri legislative anticipate pentru a obţine un mandat politic clar în negocierile cu liderii UE. Însă dacă Theresa May nu va reuşi măcar menţinerea majorităţii de 12 locuri obţinută de David Cameron în 2015, îşi va pierde autoritatea.
Criza de politică de la Londra intervine exact în momentul lansării negocierilor cu Uniunea Europeană pe tema Brexit.
Citeşte şi: ATACATORUL de la Notre Dame este un doctorand algerian, care "apăra mereu valorile democraţiei"
Citeşte şi: ”O insulă, două insule, trei insule”. Motivul pentru care Indonezia a demarat cel mai AMPLU proiect de numărare a insulelor - VIDEO
Citeşte şi: Theresa May vrea să modifice legislaţia privind drepturile omului, pentru a combate terorismul. Măsurile luate în calcul de premierul Marii Britanii
Citeşte şi: Poliţia britanică a reţinut un individ suspectat că ar avea legătură cu atentatele de la Londra
Citeşte şi: Un individ a fost reţinut la aeroportul Heathrow, în legătură cu atacul terorist de la Manchester
Citeşte şi: Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov: SUA şi principalele ţări din UE sunt obsedate de ideea controlării regiunii balcanice
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe