Atât Uniunea Europeană, cât şi Statele Unite au impus sancţiuni Rusiei, motivate de interferenţa Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, de anexarea Crimeei, dar şi de continuarea conflictului din estul Ucrainei.
Prezent la un summit pe tema energiei în Moscova, Szijjarto a declarat că, dacă privim raţional, este clar că sancţiunile nu reuşesc să afecteze Rusia.
”Vedem că nici obiectivele politice, nici cele economice urmărite de sancţiunile impuse de UE nu au avut succes”, a declarat ministrul ungar de Externe.
”Ele nu au succes pentru că Rusia nu este în genunchi, din punct de vedere economic, dar şi pentru că sunt foarte multe probleme în economiile noastre, iar, din punct de vedere politic, nu s-au înregistrat progrese în privinţa acordului de la Minsk”, a continuat Szijjarto.
Ministrul de Externe de la Budapesta a adăugat că, în pofida impactului nesatisfăcător al sancţiunilor, Ungaria nu va sparge niciodată unitatea Uniunii Europene când vine vorba de impunerea unor noi sancţiuni.