Pierre Moscovici, comisarul european pentru Afaceri Economice: Catalonia nu va fi membră UE dacă îşi proclamă independenţa

Publicat: 05 10. 2017, 21:28
Actualizat: 24 10. 2021, 19:15

„O Catalonie independentă nu ar fi membră a Uniunii Europene. În Uniunea Europeană este stat membru Spania”, a declarat Pierre Moscovici joi seară.

Criza dintre Madrid şi Barcelona este „un caz dureros care trebuie rezolvat de spanioli. Nu trebuie aşteptate soluţii din partea Parisului ori Bruxellesului”, a subliniat Pierre Moscovici.

Liderii regiunii autonome spaniole Catalonia intenţionează să proclame independenţa faţă de Spania, după un referendum controversat considerat neconstituţional de Madrid şi de Uniunea Europeană.