Politico.eu a alcătuit topul celor mai influenţi membri PE; pe listă este şi un eurodeputat român
„Patruzeci de membri ai Parlamentului European care chiar contează”, este titlul articolului publicat de Politico.eu.
„Iată pe cine trebuie să cunoaşteţi din Parlamentul European”, afirmă autorul materialului, Ryan Heath.
Primele cinci locuri sunt ocupate, în ordine, de preşedintele PE, germanul Martin Schulz (Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor), de Marine Le Pen, liderul formaţiunii franceze de extremă-dreapta Frontul Naţional, belgianul Guy Verhofstadt (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa), germanul Manfred Weber (Partidul Popular European) şi populistul Nigel Farage (liderul Partidului Independenţei Marii Britanii – UKIP).
În Top 40 realizat de Politico.com este un singur eurodeputat român, Sorin Moisă, membru al PSD şi al Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor europeni.
Cei 40 de eurodeputaţi de pe listă provin din 14 ţări membre ale Uniunii Europene – Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Italia, Lituania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, România, Slovenia şi Suedia. Parlamentul European are 751 de membri, din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.