- Home
- Externe
- LONDRA, (15.10.2015, 10:35)
- Valentin Vidu - Mediafax
PRĂBUŞIREA MH17: Rebelii proruşi din Doneţk resping raportul olandez cu privire la cauzele dezastrului
Liderul rebel prorus Aleksandr Zaharcenko a respins raportul olandez care conchide că o rachetă de fabricaţie rusească a doborât zborul MH17 în estul Ucrainei, în 2014, omorând 298 de persoane, relatează BBC News online.
Urmărește
1152 afișări
PRĂBUŞIREA MH17: Rebelii proruşi din Doneţk resping raportul olandez cu privire la cauzele dezastrului
Zaharcenko a declarat pentru BBC că ancheta asupra dezastrului "nu a fost deloc realizată corect".
Între timp, şeful aviaţiei ruse a îndemnat miercuri organismul ONU pentru aviaţie civilă să deschidă o anchetă.
Occidentul şi Ucraina afirmă că rebelii proruşi au doborât Boeingul 777, însă Rusia acuză forţele ucrainene.
Avionul - care zbura de la Amsterdam la Kuala Lumpur - s-a prăbuşit în estul Ucrainei, în toiul conflictului armat dintre trupe guvernamentale ucranene şi separatişti proruşi, în iulie, anul trecut.
Un raport final cu privire la dezastru a fost dat publicităţii marţi, după 15 luni de anchetă, de către o echipă internaţională condusă de către Biroul Olandez pentru Securitate.
Cele mai multe dintre victime sunt olandezi - 196, inclusiv unii cu dublă cetăţenie. Ceilalţi pasageri şi membri echipajului proveneau din zece ţări.
Raportul a stabilit că o rachetă Buk de fabricaţie rusească a lovit partea stângă din faţă a avionului, provocând ruperea altor părţi ale aeronavei. Experţii afirmă că atât armata rusă, cât şi cea ucraineană deţin acest tip de rachetă.
Citeşte şi: RAPORT în cazul prăbuşirii MH17: Procurorii olandezi au identificat suspecţi. Avionul a fost doborât cu o rachetă rusească. FILMUL COMPLET al evenimentelor
Însă Zaharcenko, liderul "republicii populare" de la Doneţk (DNR), a dezminţit miercuri că forţele sale au deţinut lansatoare de rachete de tip Buk.
El a criticat Biroul, miercuri, întrebând de ce nu a dezvăluit cui a aparţinut racheta sau locul din care a fost trasă.
Potrivit reglementărilor care guvernează anchetele cu privire la incidente internaţionale, Biroul olandez nu are autoritatea să atribuie vine.
"De ce n-au primit malayesienii acces? De ce n-au luat toată epava? Încă nu au luat toată epava", a declarat el pentru BBC.
Situaţia instabilă în domeniul securităţii din estul Ucrainei a afectat eforturile de recuperare a fragmentelor aeronavei şi trupurilor, imediat după tragedie.
Întrebat despre un comunicat emis de către rebeli imediat după prăbuşirea MH17, prin care aceştia anunţau că au doborât un avion ucrainean de transport, Zaharcenko a răspuns că era "probabil un fals".
El a criticat Guvernul ucrainean pentru că nu a închis spaţiul aerian în zona devastată de conflictul armat în estul ţării - aspect relevat, de asemenea, de Biroul Olandez pentru Securitate.
Citeşte şi: ANALIZĂ: Epava MH17 dezvăluie oroarea ultimelor momente la bordul avionului doborât de o rachetă Buk - VIDEO
Preşedintele Biroului Djibbe Joustra a declarat că existau suficiente motive pentru închiderea spaţiului aerian ucrainean - o măsură pe care Ucraina nu a luat-o.
Ministrul ucrainean de Externe Pavlo Klimkin a apărat decizia ţării sale de a nu închide spaţiul aerian. El a declarat marţi pentru presă că nimeni nu bănuia că în Ucraina au fost aduse asemenea rachete antiaeriene sofisticate.
Klimkin a lăudat raportul, îndemnând o altă anchetă olandeză, penală, care se află în curs, să-i aducă pe vinovaţi în faţa justiţiei.
Şeful Agenţiei federale ruse pentru aviaţie Oleg Storcevoi a declarat că el "contestă categoric" ancheta olandeză, pe care a catalogat-o drept "nefondată şi părtinitoare".
El a anunţat că a cerut Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI) să deschidă o anchetă asupra incidentului.
Rusia a opus un vot de veto unui proiect de rezoluţie al Consiliului de Securitate al ONU care crea un tribunal internaţional pentru judecarea celor vinovaţi de doborârea MH17. Preşedintele rus Vladimir Putin aprecia la acea vreme că înfiinţarea tribunalului este "prematură" şi "contraproductivă".
Spre deosebire de raportul olandez, firma rusă de stat care produce rachete Buk - Almaz-Antey - a afirmat marţi că avionul a fost doborât cu o rachetă de tip Buk de către forţele ucrainene.
În baza unei simulări, firma a afirmat că racheta a fost trasă de la Zaroşcenke, o localitate situată la momentul respectiv într-o zonă aflată sub controlul forţelor ucrainene, la aproximativ 20 de kilometri de zona desemnată în raportul olandez.
Almaz-Antey a mai apreciat că racheta folosită în atac este un model vechi de decenii care nu se mai află în serviciul forţelor ruse.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Citește și: ANALIZĂ: Epava MH17 dezvăluie oroarea ultimelor momente la bordul avionului doborât de o rachetă Buk - VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe