„Întâmplător sau nu am avut o întâlnire importantă unde a fost tot flancul estic. Şi la B9 şi la Bruxelles, noi nu am încetat să vorbim despre ameninţarea rusă care este tot mai evidentă. Ĺa summit, subiectul Mării Negre ar trebui discutat separat. Este foarte grav ce s-a intamplat la Londra. Este un mesaj dat de serviciile ruseşti, care nu iartă. Un astfel de caz se poate repeta în orice alt stat NATO. Tonul Rusiei este unul clasic si are o pozitie agresiva. Rusia joacă extrem de agresiv”, a declarat miercuri Mihai Fifor, ministrul Apărării, la Antena 3.
Şi Liviu Dragnea a reacţionat pe Facebook.
„Condamn cu fermitate utilizarea unui agent neurotoxic pe teritoriul unui stat aliat al României, acţiune care încalcă principii de drept internaţional. Exprim deplina solidaritate cu Marea Britanie !”, a scris liderul PSD.
Marea Britanie a decis expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi în contextul crizei generate de atacul neurotoxic, atribuit Rusiei, care l-a vizat pe un fost agent rus şi pe fiica acestuia în orăşelul britanic Salisbury, a anunţat miercuri premierul Theresa May.
Theresa May a anunţat că 23 de diplomaţi ruşi din Marea Britanie, identificaţi drept „agenţi de informaţii care nu şi-au declarat statutul”, au la dispoziţie o săptămână pentru a părăsi ţara.