- Home
- Externe
- ABUJA, (18.05.2016, 17:24)
- Roxana Maciuca
Prima elevă din cele peste 200 răpite din Chibok în 2014 de Boko Haram, descoperită în Nigeria
Una dintre cele 219 eleve date dispărute după ce au fost răpite în 2014 de gruparea teroristă Boko Haram de la o şcoală din oraşul Chibok a fost descoperită marţi într-o zonă în care operează gruparea, aflată în nordul Nigeriei, la graniţa cu Camerun, relatează BBC News online.

Prima elevă din cele peste 200 răpite din Chibok în 2014 de Boko Haram, descoperită în Nigeria (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Mai mulţi activişti au declarat pentru BBC că Amina Ali Nkek a fost găsită de un grup paramilitar marţi în apropiere de Sambisa, din statul Borno, nordul Nigeriei.
Amina a fost recunoscută de un membru al grupării paramilitare (Comandamentul Forţelor Civile Unite) care luptă împotriva grupării teroriste Boko Haram, ce activează în nordul Nigeriei.
În total, după descoperirea Aminei, mai rămân dispărute 218 eleve care au fost răpite dintr-o şcoală din oraşul Chibok (nord-est) în aprilie 2014. Iniţial 276 de eleve au fost răpite şi transportate cu forţa în camioane în cursul unui raid nocturn al militanţilor înarmaţi ai grupării, dar 57 au reuşit să scape la câteva ore de la răpire, sărind din camioane.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Vestea găsirii Aminei a fost confirmată de un activist pentru drepturile omului, Hauwa Abdu. Fata ar fi venit din oraşul Mbalala, situat la sud de Chibok, de unde alte 25 de fete au reuşit să scape după ce au fost răpite.
Un locuitor din Mbalala a declarat pentru BBC că Amina a fost descoperită cu un copil în braţe. Potrivit unui unchi al fetei, YaKubu Nkeki, a precizat că fata ar fi fost transportată în Chibok pentru a se întâlni cu mama sa, urmând să fie mutată în Maiduguri, capitala statului Borno.
În ultimele zile, în presa nigeriană au apărut informaţii potrivit cărora guvernul ar fi lansat mai multe opraţiuni împotriva grupării Boko Haram în regiunea Sambisa.

În aprilie, presa internaţională a relatat că gruparea teroristă Boko Haram a trimis guvernului nigerian prima înregistrare video cu 15 eleve în viaţă din cele răpite, în urmă cu doi ani, iar unele fete au fost identificate de părinţi în înregistrare.
În clip, care ar fi fost înregistrat pe 25 decembrie şi trimis ulterior guvernului nigerian, apar 15 fete îmbrăcate în veşminte negre care se prezintă ca fiind eleve răpite de la şcoala din Chibok şi roagă guvernul nigerian să coopereze cu militanţii terorişti pentru a fi eliberate. Ele spun că au fost tratate bine, dar că doresc să se întoarcă la famiile lor.
Răpirea celor 276 de eleve a atras critici din partea comunităţii internaţionale, prin campania "Aduceţi-ne fetele înapoi acasă" (Bring Back Our Girls), în care s-a implicat chiar şi Michelle Obama, Prima Doamnă a Statelor Unite.
Potrivit organizaţiei Amnesty International, circa 2.000 de copii au fost răpiţi de Boko Haram din 2014.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului