- Home
- Externe
- (18.01.2023, 23:00)
- Alexandru Gologan , Mihaela Ionita
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Războiul din Ucraina, ziua 329. Ministrul ucrainean de Interne a decedat după ce un elicopter s-a prăbuşit lângă o grădiniţă din regiunea Kiev. Zelenski: Accidentul de elicopter este o „tragedie teribilă”. Putin: Victoria Rusiei în Ucraina este "inevitabilă”
- Rachetele antinavă Kh-22 Burya au intrat în serviciul armatei ruse din 1960 dar abia în 2023 au fost folosite pentru prima oară într-un teatru de operaţiuni
- Uniunea Sovietică a dezvoltat racheta pentru a distruge navele inamice şi portavioanele cu focosul său convenţional greu
- Deşi nu sunt cele mai precise, efectul lor este devastator atunci când lovesc ţintele aflate la sol
- Preşedintele ucrainean Voldomir Zelenski încurajează Occidentul să trimită mai multe ajutoare Ucrainei
- Cel mai nou submarin nuclear rusesc este în drum spre o bază temporară a Flotei de Nord din Arctica.
- 16 persoane, inclusiv copii, au murit în accidentul de elicopter.
- Vladimir Putin a declarat că nu are "nicio îndoială" că o victorie a Rusiei în Ucraina este "inevitabilă".
Urmărește
19259 afișări
Războiul din Ucraina, ziua 329. Ministrul ucrainean de Interne a decedat după ce un elicopter s-a prăbuşit lângă o grădiniţă din regiunea Kiev. Zelenski: Accidentul de elicopter este o „tragedie teribilă”. Putin: Victoria Rusiei în Ucraina este "inevitabilă”
UPDATE 23:00 SUA vor aloca 125 de milioane de dolari pentru a ajuta Ucraina să repare reţeaua energetică
Statele Unite intenţionează să ofere 125 de milioane de dolari Ucrainei pentru a ajuta echipele de reparaţii electrice din Ucraina, a declarat pentru Associated Press, miercuri, Samantha Power, reprezentanta Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).
Rata actuală de generare a energiei electrice acoperă doar trei sferturi din consumul ţării, a declarat la 18 ianuarie operatorul de stat al sistemului de transport al energiei electrice Ukrenergo.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Au fost aplicate opriri de urgenţă în opt regiuni, inclusiv Harkov, Doneţk, Dnipropetrovsk, Kirovohrad, Zaporojie, Kiev, Zhytomyr şi Cherkasy, a adăugat compania.
UPDATE 22:00 Stoltenberg afirmă că statele NATO vor furniza armament mai avansat
"Ne vom reuni la Baza Ramstein în cadrul Grupului de Contact pentru Ucraina, condus de Statele Unite, iar principalul mesaj va fi intensificarea susţinerii, prin furnizarea de arme mai puternice şi mai moderne", a declarat Jens Stoltenberg la Forumul Economic Mondial, aflat în curs în orăşelul elveţian Davos.
UPDATE 20:30 Zelenski insistă pentru admiterea Ucrainei în NATO
Preşedintele Volodimir Zelenski a reafirmat, miercuri, că Ucraina vrea să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice, argumentând că aceasta ar fi "cea mai bună garanţie de securitate".
UPDATE 19:30 Zelenski cere, la Davos, accelerarea livrărilor de armament
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut miercuri, în discursul rostit prin videoconferinţă la Forumul Economic Mondial de la Davos, accelerarea livrărilor de armament occidental, în contextul invaziei militare ruse.
UPDATE 18:00 Stoltenberg susţine că oferirea de armament Ucrainei va facilita pacea
Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a reafirmat miercuri că furnizarea de armament occidental Ucrainei va facilita obţinerea păcii şi a exprimat regrete pentru accidentul de elicopter produs la periferia Kievului, în timp ce Rusia condamnă furnizarea de arme
Accidentul de elicopter este "o nouă tragedie" pentru Ucraina, pe fondul suferinţelor cauzate de război, a declarat Jens Stoltenberg. Potrivit celui mai nou bilanţ, cel puţin 14 persoane au murit, iar altele au fost rănite, după prăbuşirea unui elicopter în zona Bravarî, la periferia nord-estică a oraşului Kiev. În accident a murit inclusiv ministrul ucrainean de Interne, Denis Monastirski.
Jens Stoltenberg, care va participa vineri la reuniunea Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, a susţinut că armata ucraineană trebuie să primească armament occidental avansat. "Trebuie să intensificăm furnizarea de armament; dacă vrem pace, trebuie să furnizăm sprijin suplimentar Ucrainei", a insistat Stoltenberg, citat de postul de televiziune CNN.
UPDATE 17:00 Canada va furniza Ucrainei transportoare blindate
Canada va livra armatei ucrainene 200 de vehicule pentru transportul trupelor, a declarat miercuri, în cursul unei vizite la Kiev, ministrul canadian al Apărării, Anita Anand, potrivit cotidianului Le Monde.
"Acest ajutor este evaluat la 90 de milioane de dolari şi este alocat în cadrul programului de asistenţă pentru Ucraina în valoare totală de 500 de milioane de dolari, anunţat de premierul Justin Trudeau în noiembrie 2022", a afirmat Anita Anand după o întâlnire cu ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov.
UPDATE 16:00 Serviciile de securitate ucrainene lansează o anchetă în cazul elicopterului prăbuşit
Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au „lansat o anchetă preliminară" privind prăbuşirea elicopterului din Brovary, suburbie a Kievului, în urma căruia cel puţin 16 persoane.
SBU a anunţat pe Facebook că „sunt luate în considerare mai multe versiuni ale tragediei", inclusiv „încălcarea regulilor de zbor, defecţiuni tehnice ale elicopterului şi acţiuni deliberate de distrugere a elicopterului", potrivit CNN.
UDATE 15:00 Putin: Victoria Rusiei în Ucraina este "inevitabilă”
Vladimir Putin a declarat că nu are "nicio îndoială" că o victorie a Rusiei în Ucraina este "inevitabilă", în timp ce s-a adresat astăzi muncitorilor în timpul unei vizite la o fabrică de armament din Sankt Petersburg.
De asemenea, liderul rus a afirmat că acţiunile Moscovei în Ucraina au ca scop oprirea unui "război" care se desfăşoară în estul Ucrainei de mulţi ani.
UPDATE 14:00 Cel puţin 16 morţi în prăbuşirea unui elicopter, potrivit unui oficial
Bilanţul morţilor în urma prăbuşirii elicopterului din această dimineaţă în apropierea unei grădiniţe din afara Kievului a fost actualizat la 16, potrivit lui Kyrylo Timoşenko, şeful adjunct al biroului prezidenţial al Ucrainei.
Printre cei 16 morţi se numără ministrul ucrainean de interne, Denys Monastyrskyi, primul său adjunct, Yevheniy Yenin, alţi oficiali de rang înalt şi trei copii.
Guvernatorul regional Oleksiy Kuleba declarase anterior că au fost ucise 18 persoane, dar Timoşenko a anunţat ulterior un bilanţ de 16 morţi.
El a precizat că alte 30 de persoane au fost rănite, inclusiv 12 copii. Mulţi au suferit arsuri, au spus oficialii.
UPDATE 13:00: Zelenski: Accidentul de elicopter în care a murit un ministru este o "tragedie teribilă" şi o "dimineaţă neagră”
Volodimr Zelenski a descris accidentul de elicopter din această dimineaţă de la Brovary, care a curmat viaţa ministrului de interne Denys Monastyrskyi şi a mai multor membri ai echipei sale, drept "o tragedie teribilă" şi o "dimineaţă neagră".
„Numărul exact al victimelor tragediei este în curs de stabilire. Printre acestea se numără ministrul afacerilor interne al Ucrainei, Denys Monastyrskyi, primul său adjunct, Yevhen Yenin, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Yuri Lubkovych, asistenţii lor şi echipajul elicopterului. 25 de persoane au fost rănite, inclusiv zece copii. Până în acest moment, trei copii au murit. Durerea este de nedescris. Elicopterul a căzut pe teritoriul uneia dintre grădiniţe”.
UPDATE 12:00 Un briefing al poliţiei la locul prăbuşirii elicopterului pe Brovary, în regiunea Kiev, a făcut apel la martorii incidentului să se prezinte, relatează consilierul guvernamental Anton Gherşcenko.
„Toţi cetăţenii care au informaţiile necesare sunt rugaţi să contacteze organele de drept. Fiecare detaliu contează", a postat Gerashchenko pe Telegram.
Brovary se află la est de capitala Ucrainei, Kiev, şi este una dintre suburbiile acesteia, cu o populaţie de aproximativ 109.000 de locuitori.
UPDATE 11:00 Bilanţul accidentului de elicopter din Brovary în care a murit un ministru a crescut la 18 morţi
Oleksiy Kuleba, guvernatorul regiunii Kiev, a declarat că trei copii se numără printre cei 18 morţi în accidentul de elicopter care s-a prăbuşit la Brovary, în această regiune.
UPDATE 10:30 Ministrul ucrainean de Interne a murit în accidentul de elicopter de la Brovary
Ministrul de Interne al Ucrainei, Denys Monastyrsky, se numără printre morţii în accidentul de elicopter care s-a prăbuşit în apropierea unei grădiniţe din Brovary, regiunea Kiev, în care şi-au pierdut viaţa şi doi copii, potrivit rapoartelor poliţiei.
UPDATE 10:00 16 persoane, inclusiv copii, au murit în accidentul de elicopter în apropierea unei grădiniţe din regiunea Kiev - rapoarte
Şaisprezece persoane au fost ucise într-un accident de elicopter în oraşul Brovary, în regiunea Kiev. Elicopterul s-a prăbuşit în apropierea unei grădiniţe care era folosită în acel moment, iar doi copii s-ar afla printre cei decedaţi. Alţi zece copii s-ar afla printre cele 22 de persoane care au fost spitalizate.
UPDATE 09:00 Un elicopter s-a prăbuşit lângă o grădiniţă din Brovary, regiunea Kiev - rapoarte
Un elicopter s-a prăbuşit în apropierea unei grădiniţe şi a unor clădiri rezidenţiale din oraşul Brovary din regiunea Kiev, potrivit unor rapoarte.
Oleksiy Kuleba, guvernatorul Kievului, a postat pe Telegram: „În oraşul Brovary, un elicopter a căzut în apropierea unei grădiniţe şi a unei clădiri rezidenţiale. În momentul tragediei, în grădiniţă se aflau copii şi angajaţi ai instituţiei. În acest moment, toată lumea a fost evacuată. Există victime. Ambulanţe, poliţie şi pompieri lucrează la locul accidentului”.
UPDATE 08:00 Cel mai nou submarin nuclear rusesc este în drum spre o bază temporară a Flotei de Nord din Arctica
Cel mai nou submarin nuclear cu rachete balistice al marinei ruse, Generalissimo Suvorov, este în drum spre o bază temporară a Flotei de Nord din Arctica, a anunţat marţi agenţia de ştiri TASS, citând o sursă neidentificată din domeniul apărării.
UPDATE 06:30 ISW: Putin ar putea anunţa un nou val de mobilizări în „zilele următoare”
Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin va ţine un discurs pe 18 ianuarie. Potrivit Institutului pentru Studierea Războiului, el ar putea folosi această ocazie pentru a declara un al doilea val de mobilizare.
UPDATE 04:05 Şeful Statului Major Interarme din SUA s-a întâlnit cu omologul său din Ucraina
UPDATE 02:00 Oficial: Rusia a răpit aproape 14.000 de copii ucraineni
„Am reuşit să identificăm şi să verificăm datele a cel puţin 13.899 de copii care au fost răpiţi şi deportaţi de armata rusă şi, din păcate, putem spune că doar 125 dintre ei am reuşit să-i aducem înapoi acasă”, a declarat Daria Herasymchuk, consilier pentru drepturile copilului şi reabilitare.
UPDATE 01:00 Zelenski mulţumeşte Uniunii Europene pentru susţinerea macrofinanciară "puternică"
UPDATE 00:45 Olaf Scholz aşteaptă o decizie coordonată privind tancurile şi cere evitarea unui război NATO-Rusia
Rezumatul zilei
- Mai greu ca niciodată: întreruperile de curent afectează persoanele cu dizabilităţi din Ucraina
- „Ucraina are nevoie de toate echipamentele militare pe care le poate gestiona, iar aceasta include şi sistemele avansate”, a declarat Ursula von der Leyen
- Forţele aeriene: Ucraina a doborât aeronave ruseşti Su-25 lângă Soledar
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Rusia denunţă "războiul hibrid" al Occidentului şi cere înlăturarea capabilităţilor din statele vecine
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe