- Home
- Externe
- (19.11.2017, 07:40)
- Silvana Chiujdea , Andrei Ionascu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Referendumul pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă din funcţia de primar al Chişinăului nu este valid / Chirtoacă: Socialiştii să-şi asume răspunderea şi să-şi dea demisia
17,53% din numărul total de alegători înregistraţi la Chişinău au participat duminică la referendumul pentru demiterea primarului Dorin Chirtoacă, potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, astfel că referendumul nu este valid, relatează site-ul Radio Chişinău.
Urmărește
5093 afișări
REFERENDUM în Republica Moldova pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă din funcţia de primar al Chişinăului
UPDATE 22.00
Dorin Chirtoacă, primarul suspendat al Chişinăului, a declarat duminică, după invalidarea referendumului organizat pentru demiterea acestuia, că liderii Partidului Socialiştilor ar trebui să-şi dea demisia pentru că "au abuzat de atenţia cetăţenilor", relatează site-ul agora.md.
"Bun găsit la acest sfârşit de zi şi de referendum-farsă pe care a trebuit cu toţii să-l suportăm pe parcursul ultimilor luni. Locuitorii Chişinăului au pus la punct toată clasa politică şi pe aventurierii care au cheltuit în vânt 9 milioane de lei, au adus pe agenda societăţii un subiect artificial şi au dat peste cap viaţa noastră timp de jumătate de an. Fără niciun folos! Socialiştii să-şi asume răspunderea şi să-şi dea demisia pentru faptul că au abuzat de atenţia cetăţenilor. Locuitorii Chişinăului cred că au transmis şi un mesaj întregii Republici: că nu acceptă ce li se propune din partea celor care îşi bat joc de ei. La parlamentare trebuie să exprimăm ferm opţiunea pro-europeană şi pro-românească, pentru o viaţă mai bună", a spus Chirtoacă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Referendumul pentru revocarea lui Dorin Chirtoacă a fost iniţiat de Partidul Socialiştilor, iar alte două importante formaţiuni de stânga, Partidul Comuniştilor şi "Partidul Nostru", s-au alăturat iniţiativei PSRM.
UPDATE 21:30
Referendumul pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă nu este valid, după o prezenţă la urne de 17,53%
17,53% din numărul total de alegători înregistraţi la Chişinău au participat duminică la referendumul pentru demiterea primarului Dorin Chirtoacă, potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, astfel că referendumul nu este valid, relatează site-ul Radio Chişinău.
Numărul voturilor exprimate a fost de 110.502, dintre care 55,7% femei şi 44,3% bărbaţi.
Cele 312 secţii de votare au fost deschise în intervalul orar 07:00-21:00, fiind înregistraţi aproximativ 630.000 de alegători.
Potrivit Codului electoral, pentru validarea referendumului este necesară prezenţa a cel puţin o treime din numărul de alegători, ceea ce înseamnă aproximativ 210.000. În acelaşi timp, pentru revocarea primarului trebuie să voteze cel puţin tot atâţia alegători câţi au votat pentru numirea sa – adică 163.570.
Referendumul pentru revocarea lui Dorin Chirtoacă a fost iniţiat de Partidul Socialiştilor, iar alte două importante formaţiuni de stânga, Partidul Comuniştilor şi "Partidul Nostru", s-au alăturat iniţiativei PSRM.
Partidul Liberal, Partidul Acţiune şi Solidaritate, Partidul Liberal Democrat, Partidul Unităţii Naţionale, Partidul Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Liberal Reformator au boicotat referendumul.
La 11 noiembrie, Dorin Chirtoacă, primarul suspendat al capitalei Republicii Moldova, a fost eliberat din arestul la domiciliu şi a fost plasat sub control judiciar pentru următoarele 30 de zile.
Dorin Chirtoacă este acuzat de trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, în dosarul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) din Republica Moldova privind construirea unor parcări cu plată în Chişinău. Potrivit procurorilor, Chirtoacă i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei moldovene, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor, să semneze contractul pentru construirea parcărilor cu o anumită firmă, fără avizul Consiliului Municipal.
UPDATE 20:00
Aproximativ 17% din numărul total de alegători înregistraţi la Chişinău au participat duminică, până la ora 20.00, la referendumul pentru demiterea primarului Dorin Chirtoacă, potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, relatează site-ul Radio Chişinău.
Având în vedere că mai e doar o oră până la închiderea urnelor, sunt şanse foarte mari ca referendumul să nu fie validat. Este necesar votul a cel puţin o treime dintre alegătorii înscrişi pentru validarea scrutinului, ceea ce înseamnă aproximativ 210.000.
Numărul voturilor exprimate a fost de 109.137, dintre care 55,74% femei şi 44,26% bărbaţi.
UPDATE 16:29
Referendum pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă: Rata de participare la ora 16.00 a fost de 14%
Peste 88.000 de alegători din Republica Moldova, sau 14% din numărul total, au participat duminică, până la ora 16.00, la referendumul pentru revocarea primarului capitalei Chişinău, Dorin Chirtoacă, relatează site-ul Radio Chişinău.
Potrivit datelor prezentate de către Comisia Electorală Centrală, nu au fost înregistrate contestaţii sau alte abateri ale procesului de votare în ultimele trei ore.
Asociaţia Promo-Lex, care monitorizează desfăşurarea votului, a constatat încălcarea procedurilor de sigilare a urnelor în 12 dintre secţiile de votare, deficienţe în listele electorale la 10 secţii, câteva cazuri de fotografiere a buletinului de vot, implicarea observatorilor din partea concurenţilor electorali, publicitate în preajma secţiilor de votare.
Cele 312 secţii de votare s-au deschis la ora 07:00, fiind înregistraţi aproximativ 630.000 de alegători. Votarea se va desfăşura până la ora 21:00.
Pentru ca referendumul să fie validat, este nevoie de votul a cel puţin o treime dintre alegătorii înscrişi, ceea ce înseamnă aproximativ 210.000.
UPDATE 15:16
Referendum pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă: Participare la vot de numai 11% la ora 14.00
Peste 70.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova au participat duminică la referendumul pentru demiterea primarului capitalei Chişinău, Dorin Chirtoacă, până la ora 14.00, potrivit datelor prezentate de către Comisia Electorală Centrală, relatează site-ul UNIMEDIA.
Rata de participare este de 11,33%. La această oră, numărul celor care au votat l-a depăşit pe cel al persoanelor care au semnat pentru organizarea referendumului iniţiat de către socialişti.
În suburbii au votat deocamdată doar 6,18% dintre alegători. Aproape 64% din numărul total de alegători prezenţi până acum la urne sunt persoane de peste 56 de ani.
Cifrele prezentate de Comisia Electorală Centrală sunt de aproape trei ori mai mici decât la alegerile pentru primăria Chişinăului din iunie 2015, în turul al doilea.
Pentru ca referendumul să fie validat, este nevoie de votul a cel puţin o treime dintre alegătorii înscrişi, ceea ce înseamnă aproximativ 210.000.
Unul dintre iniţiatorii referendumului de demitere a lui Dorin Chirtoacă, preşedintele fracţiunii PSRM în Consiliul Municipal Chişinău, Ion Ceban, s-a declarat optimist în privinţa validării scrutinului.
"Ne-am exprimat astăzi votul pentru un oraş mai frumos pentru toată lumea, mai conformabil, mai bun, mai prietenos. Pentru ca în oraş să nu fie corupţie. Nu este nicio problemă în faptul că de dimineaţă nu s-a înghesuit lumea să voteze", a declarat Ceban.
Fostul preşedinte moldovean Vladimir Voronin şi-a exercitat votul la referendum şi consideră că problema nu este doar primarul, ci sistemul deficitar de numire în funcţii de conducere.
"Se poate face treabă în Moldova şi noi fiind la guvernare timp de opt ani am dovedit acest lucru prin fapte concrete. Dar depinde cine şi pe cine propune, ce indivizi nimeresc în organele de conducere, cu ce interese. Problema nu este doar în Chirtoacă, dar şi în sistemul dăunător de numire în diferite funcţii de conducere a persoanelor de tipul lui Chirtoacă", a spus Voronin.
UPDATE 12:38 - Potrivit datelor prezentate de către Comisia Electorală Centrală, până la ora 12.00 s-au prezentat la urne puţin peste 43.000 de alegători, ceea ce reprezintă 6,85% din totalul celor înscrişi pe liste.
Preşedintele moldovean Igor Dodon, susţinător al demiterii primarului Dorin Chirtoacă, admite că referendumul ar putea fi invalidat din cauza prezenţei reduse la urne.
"Este important că le-am oferit chişinăuienilor şansa să voteze pentru schimbare. Eu singur am semnat pentru ca acesta să aibă loc, iar faptul ca astăzi se organizează referendumul este o reuşită. Este o premieră pentru noi, de aceea, depinde de cetăţeni dacă vor profita de această şansă ori nu. Dacă vreţi, astăzi aveţi posibilitatea, dacă nu, să nu daţi vina mâine, poimâne pe nimeni. Am votat pentru un oraş în care să fie ordine, copiii să aibă terenuri de joacă şi fără construcţii în parcuri. Cetăţenii sunt diferiţi, dar astăzi ei au şansa să demonstreze că le pasă de Chişinău. Nu îmi pare rău de banii cheltuiţi pentru referendum, nu sunt atât de mulţi precum cele 11 miliarde furate în toţi aceşti ani", a spus Dodon.
Întrebat dacă liberalul Dorin Chirtoacă a făcut lucruri bune la primărie timp de zece ani, Igor Dodon a răspuns: "Când am fost şi eu în cursă, în 2011, când l-am felicitat, aşteptările mele ca oponent erau mult mai mari. Speram că o să facă mai multe. Dar cu regret, avem ceea ce avem în Chişinău. Cu siguranţă nu e o răzbunare, e o şansă pentru chişinăuieni să se pronunţe. În premieră, chişinăuienii au iniţiat un referendum nefiind de acord cu cel care conduce oraşul de 10 ani".
Ajuns în faţa funcţionarilor electorali, preşedintele Republicii Moldova a fost întrebat dacă doreşte un buletin de vot în limba română sau în cea rusă. "În limba moldovenească", a cerut Dodon, iar răspunsul membrei secţiei de votare a fost "Nu, avem doar în limba română". "De care vreţi", a replicat imediat Dodon, înainte de a lua buletinul în limba română.
UPDATE 10:35 - Rata de participare la referendum în primele două ore a fost de 1%, adică aproape 6.300 de alegători.
Potrivit Codului electoral, pentru validarea referendumului va fi necesară prezenţa a cel puţin o treime din numărul de alegători, ceea ce înseamnă aproximativ 210.000. În acelaşi timp, pentru revocarea primarului trebuie să voteze cel puţin tot atâţia alegători câţi au votat pentru numirea sa – adică 163.570.
Dacă primarul va fi revocat din funcţie, vor fi organizate alegeri locale noi, cel mai probabil în primăvara anului viitor.
Referendumul pentru revocarea lui Dorin Chirtoacă a fost iniţiat de Partidul Socialiştilor, iar alte două importante formaţiuni de stânga, Partidul Comuniştilor şi "Partidul Nostru", s-au alăturat iniţiativei PSRM.
Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a stabilit organizarea, în 19 noiembrie a referendumului privind demiterea sau nu a primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă.
Referendumul, iniţiat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), este o premieră pentru Republica Moldova. Igor Dodon le-a transmis votanţilor un mesaj prin care îndeamnă participarea la referendum deoarece aceasta este "şansa noastră de a pune capăt haosului şi incertitudinii".
Pe de altă parte, liberalii, susţinători ai primarului suspendat al Chişinăului, au anunţat că nu vor participa la "plebiscitul anti-Chirtoacă".
Potrivit Unimedia, Cei care se vor prezenta la urne urmează să răspundă cu DA sau NU la întrebarea: "Susţineţi revocarea primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă?"
În urmă cu o săptămână, primarul suspendat al Chişinăului a fost eliberat din arest la domiciliu şi a fost plasat sub control judiciar.
Dorin Chirtoacă este acuzat de trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, în dosarul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) din Republica Moldova de anchetare a construirii unor parcări cu plată în Chişinău. Potrivit procurorilor primarul Chişinăului i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei moldovene, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor, să semneze contractul pentru construirea parcărilor cu o anumită firmă, fără avizul Consiliului municipal.
Din 26 mai, Chirtoacă a fost plasat în arest la domiciliu, fiind şi suspendat din funcţie în perioada desfăşurării anchetei.
Citeşte şi: SUA ameninţă cu închiderea Ambasadei palestiniene cerând relansarea negocierilor de pace directe cu Israelul/ Mahmud Abbas avertizează că va suspenda orice contact
Citeşte şi: Donald Trump o numeşte "ratată" pe Hillary Clinton, care îl consideră "ruşine" pentru funcţia de preşedinte
Citeşte şi: Mugabe "este pregătit să moară în numele corectitudinii". Dezvăluirile nepotului preşedintelui din Zimbabwe
Citeşte şi: Liderii catalani Carles Puigdemont şi Oriol Junqueras au fost incluşi pe listele electorale
Citeşte şi: Ambasadorul Rusiei la ONU: Cei care au anchetat atacurile chimice din Siria s-au umplut de ruşine
Citeşte şi: CRIZĂ între Arabia Saudită şi Germania/ Ambasadorul saudit la Berlin a fost retras în semn de protest
Citeşte şi: Liderul separatist de la Tiraspol respinge discuţiile privind federalizarea Republicii Moldova
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Liderii catalani Carles Puigdemont şi Oriol Junqueras au fost incluşi pe listele electorale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:03
-
ieri, 23:10