REPORTAJ AFP: Medicii şi infirmierele se sacrifică în Sierra Leone pentru a opri extinderea Ebola

Medicul, specialist renumit la spitalul Connaught din Freetown, capitala Sierra Leone, a murit în mai puţin de două săptămâni după expunerea la virusul Ebola.

El a examinat un pacient care, potrivit colegilor săi, era primul caz de Ebola în spitalul vechi de 102 ani din capitala Sierra Leone, fără să aibă în acel moment nicio idee în legătură cu pericolul la care se expune.

La puţin timp după consultaţie, medicul a început să acuze febră şi dureri puternice de cap. În absenţa unor instituţii medicale specializate în capitala Sierra Leone, el a fost transferat într-un centru de tratare a Ebola al organizaţiei internaţionale "Medici fără Frontiere" din Kailahun, în estul ţării, unde au fost înregistrate cele mai multe cazuri de Ebola, dar a murit în câteva zile.

Samuel Patrick Massaquoi, directorul spitalului guvernamental din Kailahun şi fost student al medicului Cole, spune că elementul de surpriză nu i-a lăsat acestuia nicio şansă.

Spitalul Connaught primeşte "pacienţi cu tot felul de boli", explică el. De la începutul epidemiei de Ebola, "adulţii în special îşi ascund simptomele, nu spun cu adevărat cum se simt", adaugă medicul. "Unii vin în spitalele din ţară şi spun că au malarie sau febră tifoidă. Acest lucru i s-a întâmplat şi doctorului Cole", a mai explicat medicul de la spitalul Connaught. Ultimele zile ale unei victime a virsului Ebola pot fi îngrozitoare, cu dureri musculare puternice, vărsături, diaree şi hemoragii abundente, mai spune medicul.

Funeraliile sunt asemenea sfârşitului nemilos: obiectele personale sunt arse, iar înmormântarea are loc de cele mai multe ori doar în prezenţa groparilor. "Familiile nu participă la înmormântarea victimelor Ebola, dar pot veni mai târziu, deoarece păstrăm lista persoanelor şi a locurilor de înmormântare", spune directorul echipei din Ministerul Sănătăţii care s-a ocupat de înmormântarea medicului Modupeh Cole.

- Persoanele aflate în contact cu victimele Ebola, respinse de familii

În plus, ridicarea cadavrelor de la centrul organizaţiei Medici fără Frontiere din Kailahun are loc în baza unor reguli stricte, fără ceremonii de comemorare sau de rămas bun, ci doar o "operaţiune executată cu o precizie chirurgicală".

Echipa Medici fără Frontiere, purtând un echipament de protecţie, a dezinfectat cu atenţie sacul mortuar şi căruciorul în care urma să fie pus cadavrul medicului, iar ulterior l-a depus într-un sicriu dezinfectat, amplasat într-un camion, care, de asemenea, a fost spălat cu o substanţă specială.

Medicul Modupeh Cole s-a alăturat astfel numeroşilor angajaţi din sectorul sănătăţii care au murit în lupta împotriva epidemiei de Ebola, iar unii cu o dăruire amintind de "lichidatorii" de la Cernobîl, care s-au sacrificat pentru a opri incendiul de la reactorul nuclear şi a limita astfel catastrofa.

Serviciile de sănătate din Sierra Leone au anunţat, la 14 august, când a fost înmormântat medicul Modupeh Cole, că 32 de infirmiere au murit în urma infectării cu virusul Ebola de la sfârşitul lunii mai, ceea ce înseamnă aproape 10% din persoanele decedate în ţară din cauza febrei hemoragice.

Şeful serviciilor medicale din Sierra Leone, doctorul Brima Kargbo, a vorbit, în Parlament, despre nerecunoştinţa populaţiei. "Există un sentiment de respingere a existenţei Ebola şi o ostilitate faţă de angajaţii din sănătate", a afirmat el.

Saffa Kemoh, membru al echipei din Ministerul Sănătăţii care se ocupă cu înmormântarea victimelor epidemiei de Ebola la Kailahun, spune că prietenii îl evită, iar familia l-a renegat. "M-au anunţat că nu-mi vor mai permite să intru în casă. M-au dat afară", spune tânărul în vârstă de 22 de ani.

Ella Watson-Stryker, în vârstă de 34 de ani, organizator în cadrul Medici fără Frontiere, care participă la lupta împotriva Ebola de la anunţarea epidemiei în Guineea, în martie, îşi arată revolta faţă de această nedreptate. "Aceste persoane au foarte multe probleme cu apropiaţii lor. În cazul unui membru al echipei mele, tatăl său a refuzat să mai vorbească cu el. Într-un alt caz, familia i-a spus că trebuie să doarmă afară şi nu a mai fost primit la masă", a explicat ea. "Cu timpul, oamenii încep să înţeleagă şi stigmatizarea se reduce", adaugă Saffa Kemoh, care atrage atenţia că "situaţia este foarte dificilă".