- Home
- Externe
- MOSCOVA, (01.10.2015, 13:37)
- Ioana Bojan
Video Rusia neagă că a bombardat alte obiective decât cele ale grupării Stat Islamic şi dă publicităţii imagini cu raidurile - VIDEO
Rusia a negat că avioanele sale au bombardat alte obiective decât cele ale grupării Stat Islamic în Siria, ministrul de Externe Serghei Lavrov precizând că nu are date despre victime civile, în timp ce Ministerul Apărării a dat publicităţii imagini din timpul raidurilor.
Informaţiile potrivit cărora avioanele ruse de război din Siria nu bombardează obiective ale militanţilor din gruparea Stat Islamic (SI) sunt "nefundamentate", a declarat joi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, după întâlnirea avută miercuri cu secretarul de Stat al SUA, John Kerry, relatează site-ul ibtimes.com.
"Au început discuţii potrivit cărora au fost răniţi civili în bombardamente. Nu avem astfel de date", a precizat Lavrov, adăugând: "Ne asigurăm, cu grijă, că aceste ţinte sunt precise".
Rusia, care susţine demult încercările preşedintelui sirian Bashar al-Assad de a rămâne la putere, a lansat miercuri atacuri aeriene în Siria, primul său angajament militar în străinătate după patru decenii. Deşi Lavrov a spus că Rusia efectuează operaţiuni precise împotriva poziţiilor terestre ale grupării SI, Statele Unite şi aliaţii lor şi-au exprimat îngrijorarea că Moscova îi bombardează de fapt de rebelii susţinuţi de Occident, care luptă împotriva lui al-Assad.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a afirmat că Moscova "toarnă gaz pe foc", dar Lavrov a cerut administraţiei americane să furnizeze dovezi în sprijinul acestor acuzaţii.
Între timp, Ministerul rus al Apărării a dat publicităţii înregistrări video cu avioanele ruse de război care bombardează obiective ale grupării SI în Siria, relatează Sputnik în pagina online. Ministerul a publicat de asemenea un raport detaliat despre rezultatele primei zile de bombardamente.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konoşenkov, a declarat că forţele aeriene ruse au efectuat 20 de raiduri vizând echipamente militare, unităţi de comunicaţii, depozite de armament, muniţie şi combustibil ale grupării Stat Islamic şi nu au bombardat infrastructura civilă sau zonele apropiate.
"Bombardamentele au avut loc numai după ce am obţinut informaţii detaliate de la forţele armate siriene", a precizat generalul Konoşenkov.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe