Şansele de a limita încălzirea globală la 1,5°C sunt „aproape nule”, avertizează ONU

ONU avertizează că şansele de a limita încălzirea globală la 1,5°C sunt aproape nule, pe fondul creşterii accelerate a emisiilor de gaze cu efect de seră, scrie Sky News.

Urmărește
196 afișări
Imaginea articolului Şansele de a limita încălzirea globală la 1,5°C sunt „aproape nule”, avertizează ONU

Şansele de a limita încălzirea globală la 1,5°C sunt „aproape nule”, avertizează ONU

Conform raportului anual Emissions Gap, publicat de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), şansele de a limita încălzirea globală la 1,5°C sunt „aproape nule” pe calea actuală.

În 2023, emisiile de gaze cu efect de seră au atins un nivel record, cu o rată de creştere de aproape două ori mai rapidă decât în decada anterioară pandemiei COVID-19.

Această tendinţă se înregistrează în ciuda discuţiilor climatice de zeci de ani şi a creşterii utilizării energiei eoliene şi solare.

Raportul estimează că, în absenţa unor măsuri rapide, planeta ar putea suferi o încălzire de 3,1°C până la sfârşitul secolului, comparativ cu nivelurile pre-industriale.

Deşi emisiile din multe ţări dezvoltate, precum Regatul Unit şi Uniunea Europeană, au atins un maxim, scăderile nu sunt suficiente pentru a compensa creşterile rapide din ţări precum China şi India.

Inger Andersen, director executiv al UNEP, a vorbit despre nevoia de mobilizare globală urgentă înaintea summitului climatic din Baku, Azerbaidjan, unde ţările participante trebuie să prezinte angajamente de reducere a emisiilor. Raportul concluzionează că, fără măsuri drastice, progresul în limitarea încălzirii globale va fi imposibil.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici