Şase persoane, inculpate în SUA pentru susţinere financiară acordată talibanilor pakistanezi

Şase persoane, dintre care trei sunt americani de origine pakistaneză, au fost puse sub acuzare în Florida, pentru susţinere financiară acordată talibanilor pakistanezi, consideraţi membri ai unei organizaţii teroriste, a anunţat sâmbătă Departamentul american al Justiţiei, citat de AFP.

Urmărește
5 afișări

Afiz Muhammed Sher Ali Khan, un imam în vârstă de 76 de ani din Miami, de naţionalitate americană, a fost reţinut împreună cu cei doi fii ai săi, Irfan Khan (37 de ani) şi Izhar Khan (24 de ani), ambii cu domiciliul în Florida şi cu cetăţenie americană.

Ceilalţi trei inculpaţi locuiesc în Pakistan şi se află în libertate. Printre ei se numără şi fiica şi un nepot al imamului, a precizat Departamentul Justiţiei.

Toţi cei şase sunt acuzaţi de conspiraţie pentru a furniza sprijin unei organizaţii teroriste, în vederea comiterii de asasinate.

Justiţia americană afirmă că aceştia au solicitat şi colectat fonduri de la simpatizanţi din SUA ai talibanilor pakistanezi, transferând ulterior banii în Pakistan. Sumele strânse în Statele Unite erau destinate cumpărării de arme şi susţinerii membrilor organizaţiei şi familiilor acestora.

Talibanii pakistanezi, consideraţi responsabili pentru atentatul din decembrie 2009 de la Khost, soldat cu moartea a şapte agenţi CIA, sunt incluşi din august 2010 în lista americană a organizaţiilor teroriste.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici