Senatul american a confirmat în unanimitate noii ambasadori ai SUA în Afganistan şi Egipt

Senatul american a confirmat joi, în unanimitate, nominalizarea lui Ryan Crocker în postul de ambasador în Afganistan şi a lui Anne Patterson ca ambasador în Egipt, relatează AFP.

Urmărește
4 afișări

Senatorii au aprobat în unanimitate nominalizarea lui Ryan Crocker, la o săptămână după ce preşedintele Barack Obama a anunţat retragerea unei treimi din forţele americane din Afganistan până în vara lui 2012.

Acest fost ambasador în Siria, Liban Kuwait şi Pakistan cunoaşte bine Afganistanul, deoarece a participat la redeschiderea ambasadei americane la Kabul în 2001.

Acest diplomat, ambasador în Irak între 2007 şi 2009, va trebui să asigure buna înţelegere între Washington şi Kabul, în această perioadă de tranziţie.

Senatul a aprobat de asemenea, în unanimitate, nominalizarea lui Anne Patterson, fostă ambasadoare a Statelor Unite în Pakistan, pentru postul de ambasador la Cairo.

Anne Patterson a fost la post la Islamabad din iulie 2007 până în octombrie 2010, într-o perioadă crucială pentru această relaţie bilaterală dificilă, dar considerată indispensabilă de Washington.

Desemnarea lui Patterson, unul dintre membrii cei mai experimentaţi ai corpului diplomatic american, este un semnal puternic trimis autorităţilor de la Cairo şi subliniază importanţa pe care administraţia Obama o acordă relaţiilor cu "noul" Egipt.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici