Serbia speră să deschidă negocierile de aderare la UE la începutul lui 2012
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 1 iunie)
Serbia speră că Uniunea Europeană va accepta, la sfârşitul anului, să deschidă negocierile de aderare a Belgradului la UE la începutul lui 2012, a declarat miercuri preşedintele sârb Boris Tadici, într-un interviu acordat AFP.
"Sper că vom obţine o dată pentru negocierile de aderare (care să se situeze) la începutul lui 2012", a declarat preşedintele Tadici în acest interviu acordat la o zi de la transferul lui Ratko Mladici la Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie.
Serbia vrea să beneficieze de "acelaşi tratament" precum Croaţia, care a obţinut în 2004 statutul de candidat la UE şi o dată fixată anul următor pentru deschiderea negocierilor de aderare, în timp ce fostul general croat Ante Gotovina, căutat de TPI, nu fusese încă arestat, a continuat Tadici.
"Cred că Serbia, capturându-l pe Ratko Mladici şi punând în aplicare toate celelalte reforme din sistemul judiciar, (...) în lupta împotriva corupţiei, (...) îşi îndeplineşte toate obligaţiile cu privire la Uniunea Europeană", a continuat Tadici.
Negocierile de aderare ale Croaţiei au început oficial în octombrie 2005, în timp ce arestarea lui Ante Gotovina a avut loc în decembrie acelaşi an.
Şefii de stat din cadrul UE urmează să se pronunţe în decembrie asupra propunerii Comisiei Europene pentru ca Serbia să obţină statutul de candidat la UE şi să deschidă negocierile de aderare.
Ratko Mladici a fost arestat la 26 mai în Serbia, după ce s-a sustras justiţiei internaţionale timp de 16 ani. El a fost tranferat marţi la TPI.
Europenii insistau asupra arestării lui, apreciind că o cooperare deplină a Belgradului cu TPI este o condiţie esenţială pentru progresul Serbiei către UE.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:00
Costul reconstrucţiei Ucrainei, potrivit Băncii Mondiale: Suma exorbitantă de care are ţara nevoie
-
astăzi, 14:59
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. UE propune un acord pentru resursele Ucrainei / Boris Johnson susţine acordul lui Trump privind resursele naturale ale Ucrainei / SUA şi Ucraina sunt aproape de semnarea unui acord privind mineralele / Trump: Revendicarea teritoriilor ocupate este posibilă, dar „nu este uşoară” pentru Ucraina