"Show-ul" diplomatic al lui Ahmadinejad a izolat Iranul

"Politica externă a ţării nu este o prerogativă a preşedintelui. De fapt, Ahmadinejad nu este nimic altceva decât un simplu executant al voinţei liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei", numărul unu iranian, declară pentru AFP Ali Vaez, un analist din cadrul grupului de reflecţie International Crisis Group, cu sediul la Bruxelles.

Mohammad Saleh Sedghian, directorul Centrului Arab pentru Studii Iraniene, cu sediul la Teheran, apreciază că "Ahmadinejad nu a reuşit să atingă obiectivele de politică externă, din cauza modului în care a vrut să aplice această politică (...), lansând sloganuri în loc să aibă o poziţie clară asupra problemelor importante".

În opinia analistului, acesta a fost "mai degrabă un show politic, decât o strategie veritabilă".

Începând din 2003, Teheranul este angajat în negocieri nu doar cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), ci şi cu marile puteri, în vederea soluţionării crizei în domeniul nuclear iranian.

După venirea la putere a lui Ahmadinejad, în 2005, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, în perioada 2006-2010, nu mai puţin de şase rezoluţii, dintre care patru prevăd sancţiuni împotriva Iranului. Aceste rezoluţii sunt calificate drept "bucăţi de hârtie" de către Ahmadinejad, care a respins orice suspendare a programului nuclear controversat al Teheranului.

La începutul lui 2012, Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) şi-au consolidat măsurile prin sancţiuni economice unilaterale împotriva sectoarelor petrolier şi bancar. Ele au provocat o gravă criză economică şi financiară în ţară, printr-o inflaţie recunoscută oficial de 31% şi o depreciere a monedei naţionale de aproape 80% în raport cu dolarul. Ahmadinejad a aşteptat, totuşi, până la mijlocul lui 2012, pentru a recunoaşte că sancţiunile cauzează "probleme" economiei iraniene.

El a provocat, de asemenea, furia comunităţii internaţionale, multiplicându-şi declaraţiile prin care pune la îndoială Holocaustul sau îndemnând ca Israelul, inamicul recunoscut al Iranului în regiune, să fie "şters de pe hartă".

Un preşedinte radioactiv

"Declaraţiile lui Ahmadinejad au pus Iranul în dificultate (...). Ar fi putut să nu vorbească despre Holocaust, care nu priveşte Iranul", afirmă Sedghian.

"Afirmaţiile preşedintelui despre Holocaust sau dosarul nuclear au adus doar mai multe sancţiuni Iranului", subliniază analistul reformator Mohammad Sadegh Javadihessar.

"Ahmadinejad a ales un ton belicos şi controversa. Retorica sa l-a transformat într-un şef de stat radioactiv, provocând reticenţa tuturor oficialilor occidentali nevoiţi să negocieze cu el", adaugă Vaez.

Iranul nu recunoaşte existenţa Israelului, iar oficiali iranieni califică acest stat drept un "regim sionist ilegitim". Teheranul pozează, astfel, în apărător al drepturilor palestinienilor, alături de mişcarea şiită libaneză Hezbollah şi de Siria, care reprezintă alt punct de fricţiune cu Occidentul.

De la începutul conflictului sirian, în martie 2011, preşedintele Ahmadinejad şi-a multiplicat declaraţiile de susţinere faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, afirmând că prăbuşirea sa ar ameninţa securitatea întregii regiuni.

Un aliat istoric al Siriei, Republica islamică este acuzată atât de către rebelii sirieni, cât şi de către ţări occidentale şi arabe, că furnizează arme şi susţine militar regimul.

Asupra acestui subiect, dar şi în privinţa mişcării de contestare din Bahrain, el s-a îndepărtat, de asemenea, de monarhiile sunnite din Golf.

În opinia lui Javadihessar, "el ar fi putut acţiona mai bine. Comportamentul său seamănă cu cel al unui absolvent de facultate care crede că poate face ceea ce vrea (...), inclusiv să concedieze un ministru de Externe în timp ce se află într-o vizită oficială în străinătate". În 2010, şeful diplomaţiei Manushehr Mottaki a aflat că a fost demis de la preşedintele Senegalului, o ţară în care efectua o vizită oficială, scria presa la vremea respectivă.

Tăcerea de după reprimarea mişcării de contestare ce a urmat realegerii sale, în iunie 2009, a fost denunţată în cadrul comunităţii internaţionale.

"Acum, în 2013, Iranul se trezeşte pe scena internaţională cu mai puţini prieteni, atât în Occident, cât şi în regiune, în comparaţie cu 2005, când Ahmadinejad a preluat preşedinţia", afirmă Sedghian.

Citeşte şi: Iranul îşi alege preşedintele pe fondul crizei nucleare şi economice

Citeşte şi: CRONOLOGIE: Principalele evenimente care au marcat istoria Republicii Islamice Iran