Potrivit Casei Albe, Iranul furnizează armament sofisticat, inclusiv rachete balistice, rebelilor huthi din Yemen, încălcând „flagrant” reglementările internaţionale.
Preşedinţia SUA susţine că în Yemen nu exista armament sofisticat înaintea izbucnirii războiului civil.
La rândul său, Arabia Saudită, o monarhie preponderent sunnită şi unul dintre aliaţii Statelor Unite, a acuzat Iranul, stat majoritar şiit, că oferă susţinere insurgenţilor huthi din Yemen.
În urmă cu câteva zile, insurgenţi huthi din Yemen au lansat o rachetă care a căzut în apropierea aeroportului din Riyad, capitala Arabiei Saudite.
Războiul civil din Yemen a început în 2015, între facţiuni ale insurgenţilor huthi, care îi oferă susţinere fostului preşedinte Ali Abdullah Saleh, şi forţele loiale Administraţiei conduse de Abdrabbuh Mansur Hadi. În contextul confruntărilor, organizaţiile teroriste Al-Qaida şi Stat Islamic au intensficat activităţile în Yemen.
O coaliţie internaţională coordonată de Arabia Saudită efectuează bombardamente împotriva insurgenţilor huthi. Conflictul s-a soldat, potrivit estimărilor ONU, cu peste 16.000 de morţi, inclusiv 10.000 de civili.
Citeşte şi: Papa Francisc denunţă folosirea telefoanelor mobile în timpul slujbelor religioase: În Sfânta Liturghie se spune: ”Sus să avem inimile”, nu ”sus să avem telefoanele pentru a face fotografii”
Citeşte şi: Curtea Constituţională a Spaniei a anulat în mod oficial declaraţia de independenţă a Cataloniei
Citeşte şi: Stephen Hawking, previziune apocaliptică despre viitorul Pământului: Oamenii vor transforma Terra într-un „glob de foc”, în mai puţin de 600 de ani