The New York Times: Iranul exercită o dominaţie puternică în Irak în contextul retragerii SUA după invazia militară

"Dacă mergem în aproape orice piaţă din Irak, cele mai multe mărfuri sunt din Irak - lapte, iaurt, pui. Dacă deschidem televizorul, toate posturile au emisiuni favorabile Iranului. Se construieşte o nouă clădire? Cel mai probabil, cimentul şi cărămizile provin din Iran. Chiar şi drogurile utilizate de irakieni probabil au fost aduse pe la graniţa vulnerabilă cu Iranul. Iar aceasta nu este nici măcar jumătate din problemă. În tot Irakul, miliţii finanţate de Iran lucrează din greu pentru a stabili un coridor în scopul transferării de combatanţi şi armament spre forţele utilizate ca intermediari în Siria şi Liban", comentează editorialistul Tim Arango, într-un articol publicat în cotidianul The New York Times cu titlul "Iranul domină Irakul după ce Statele Unite «au predat ţara»", semnalând că influenţa Teheranului este simţită foarte puternic de toţi politicienii de la Bagdad.

"Atunci când Statele Unite au invadat Irakul în urmă cu 14 ani pentru înlăturarea regimului Saddam Hussein, Irakul era perceput ca fiind un potenţial spaţiu pentru un Orient Mijlociu democratic şi prooccidental; pentru această cauză au fost investite vieţi omeneşti şi resurse materiale - şi-au pierdut vieţile aproximativ 4.500 de militari americani şi s-au cheltuit peste 1.000 de miliarde de dolari. Începând din prima zi, Iranul a observat altceva: şansa de a face un stat-client în Irak, un fost inamic cu care a luptat în anii 1980, într-un război atât de brutal, cu arme chimice şi confruntări de front, încât istoricii îl compară cu Primul Război Mondial. Dacă demersul Iranului ar avea succes, Irakul nu va mai reprezenta niciodată vreo ameninţare şi ar putea să devină o zonă de răspândire a influenţei iraniene în regiune. În acest context, Iranul a câştigat, iar Statele Unite au pierdut", constată NYT.

"În ultimii trei ani, americanii s-au concentrat pe combaterea filialei din Irak a reţelei teroriste Stat Islamic, retrimiţând în această ţară peste 5.000 de militari şi ajutând la eliberarea celui de-al doilea oraş ca mărime al ţării, Mosul. Dar Iranul nu a pierdut niciodată din vedere misiunea proprie: dominarea ţării vecine în totalitate, astfel încât Irakul să nu mai reprezinte niciodată vreun pericol militar şi pentru a fi folosit în scopul creării unui coridor eficient din Teheran spre Marea Mediterană", explică NYT.

"Influenţa iraniană este dominantă, este enormă", confirmă Hoshyar Zebari, destituit anul trecut din funcţia de ministru irakian al Finanţelor pentru că, afirmă el, Iranul nu avea încredere în legăturile lui cu Statele Unite.

Dominaţia Iranului asupra Irakului a contribuit la amplificarea tensiunilor interconfesionale în regiune, iar ţări sunnite şi aliaţi ai SUA precum Arabia Saudită s-au mobilizat pentru contracararea expansionismului iranian. Însă Irakul este doar o parte a planului iranian de extindere, Teheranul intensificând influenţa şi în Liban, Siria, Yemen şi Afganistan. Iranul este un stat şiit, iar Irakul, un stat majoritar şiit, era condus de o elită sunnită minoritară înainte de invazia americană. Originile schismei sunniţi/şiiţi datează de 1.400 de ani, dar acum "ţin de geopolitică şi religie, clivajul fiind exprimat de state adversare, conduse pe de o parte de Arabia Saudită, iar pe de altă parte de Iran", subliniază NYT, constatând că influenţa iraniană în Irak acoperă "activităţile militare, politice, economice şi culturale".

"Parţial în cadrul eforturilor de contracarare a Iranului, Statele Unite au anunţat că vor menţine trupe în Irak şi după operaţiunile contra Stat Islamic. Diplomaţi americani s-au străduit să evidenţieze rolul trupelor guvernamentale irakiene în operaţiunile de securitate şi să instaleze un prim-ministru, Haider al-Abadi, care pare mai deschis faţă de Statele Unite decât faţă de Iran. Însă, după retragerea bruscă a trupelor combatante americane în 2011, atitudinea constantă a Statelor Unite a ajuns să fie pusă sub semnul întrebării în Irak - ceea ce constituie un eşec al politicii externe americane, responsabilitatea fiind a celor trei administraţii", explică NYT.

În contextul influenţei din ce în ce mai mari a Iranului, care a mobilizat miliţii şiite în Irak, Nijat al-Taie, o membră sunnită a consiliului regional din Diyala, observă că "Iranul este mai inteligent decât America". "Iranul şi-a atins obiectivele pe teren. America nu a protejat Irakul; au înlăturat regimul (Saddam Hussein -n.red.) şi au predat ţara Iranului".

"Irakul aparţine Ligii Arabe, nu Iranului. Şiiţii sunt majoritari în Irak, dar o minoritate în lume. Atât timp cât Iranul exercită control asupra Administraţiei Irakului, nu avem nicio şansă", explică şeicul Fadhil al-Bidayri, cleric la seminarul musulman din oraşul irakian Najaf.

Ryan C. Crocker, ambasador american în Irak în perioada 2007-2009, apreciază că, dacă Statele Unite vor abandona din nou Irakul după învingerea reţelei teroriste sunnite Stat Islamic, aceasta "ar fi pur şi simplu o libertate de control oferită iranienilor".

Însă mulţi irakieni cred că Iranul poate face deja orice în Irak. Şi, chiar dacă Administraţia Donald Trump a semnalat că va acorda o atenţie mai mare Irakului ca modalitate de contracarare a Iranului, întrebarea este dacă cum cumva este prea târziu, încheie NYT.