Anterior, compania estimase că breşa de securitate a afectat aproximativ un miliard de conturi, reprezentând cel mai sever atac cibernetic din istorie.
Potrivit comunicatului Yahoo, hackerii nu au intrat în posesia unor parole pentru alte conturi, a unor date privind carduri de credit sau a unor informaţii despre conturi bancare.
„În urma unei investigaţii, cu ajutorul unor experţi criminalişti din exterior, [credem] că toate conturile utilizatorilor Yahoo au fost afectate de furtul de informaţii din august 2013„, a precizat Suzanne Philion, un purtător de cuvânt al companiei.
Compania fondată în statul american California şi deţinută în prezent de Verizon Communications a mai anunţat că va trimite notificări prin e-mail către conturile utilizatorilor care nu au fost informaţi în 2016. În plus, Yahoo va solicita modificarea parolelor şi va invalida întrebările şi răspunsurile de securitate necriptate.
Pentru a pune situaţia în perspectivă, Yahoo are mai mulţi utilizatori decât platformele de socializare Facebook, Instagram şi Twitter la un loc.