Traian Băsescu: Nu există niciun stat din lume care să recunoască neutralitatea Republicii Moldova

Fostul preşedinte român Traian Băsescu a declarat joi că niciun stat din lume nu recunoaşte neutralitatea Republicii Moldova, iar Rusia ar fi interesată să transforme Transnistria într-o regiune similară Kaliningradului, relatează site-ul tribuna.md.

Urmărește
3231 afișări
Imaginea articolului Traian Băsescu: Nu există niciun stat din lume care să recunoască neutralitatea Republicii Moldova

Traian Băsescu: Nu există niciun stat din lume care să recunoască neutralitatea Republicii Moldova

Traian Băsescu a făcut aceste declaraţii la o întâlnire cu studenţii Universităţii Libere Internaţionale din Republica Moldova, în contextul discuţiilor despre o eventuală unire a Republicii Moldova cu România.

"Se pare că în Moldova încă trebuie curaj să se vorbească despre unirea cu România. Cât timp vom vorbi despre reîntregirea poporului român, avem şanse să se întâmple unirea. Sunt aici pentru că am crezut întotdeauna în această perspectivă. Problema este că dacă întârziem foarte mult acest proces, el va fi tot mai scump. Am o datorie faţă de conştiinţa mea, în primul rând, dar şi faţă de cei cărora 10 ani le-am fost preşedinte. Datoria mea este să am curaj să spun adevărul, pentru ca în Republica Moldova nu se spune adevărul, se vând iluzii. Nu există niciun stat din lume care să recunoască neutralitatea Republicii Moldova. România a avansat enorm faţă de Republica Moldova, şansa ca şi Republica Moldova să avanseze este unirea ei cu România", a spus Băsescu.

Fostul preşedintele al României susţine că Rusia ar fi interesată să transforme Transnistria într-o regiune similară Kaliningradului, în zona de sud-est a Uniunii Europene şi a NATO.

"Transnistria este un teritoriu extrem de dificil. România, istoric, a avut frontiera pe Nistru, astfel istoric nu poate revendica că Transnistria a fost parte a teritoriului României, deoarece a fost teritoriu ucrainean. Asta nu înseamnă că România nu are dreptul să ţină cont că este teritoriul Republicii Moldova. Soluţia este negocierea, formatul 5+2 nu a dus la nimic, funcţionează mai bine de 20 de ani şi nu a împins negocierile nici măcar cu un pas mai înainte. Formatul 5+2 a reuşit să întârzie orice decizie a statului Republica Moldova, a dat timp guvernului de la Tiraspol să-şi creeze statalitatea", a mai spus Băsescu.

Discuţiile de pace privind Transnistria în formatul 5+2 presupun participarea Republicii Moldova, Transnistriei, OSCE, Rusiei, Ucrainei şi observatorilor din partea SUA şi UE.

În conformitate cu protocolul încheiat, cel puţin şase reuniuni pe an ar trebui să aibă loc în formatul 5+2. Ultima întâlnire a avut loc la Berlin în 2016, după o pauză de doi ani, şi s-a încheiat cu semnarea unui document. Părţile au convenit să soluţioneze problemele privind recunoaşterea documentelor, precum şi să stabilească o cooperare în domeniile telecomunicaţiilor şi să renunţe la urmărirea penală reciprocă a unor oficiali. Cu toate acestea, acordurile nu au fost puse în aplicare în totalitate.

Regiunea separatistă Transnistria şi-a declarat independenţa faţă de Republica Moldova în 1990, justificând decizia cu frica unei posibile reunificări a Republicii Moldova cu România.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici