Trump a răsturnat relaţiile dintre Europa şi SUA, spune vicepreşedintele Comisiei Europene
Preşedintele american Donald Trump a răsturnat „relaţia de încredere” dintre Statele Unite şi Europa, spune Teresa Ribera, al doilea cel mai puternic oficial al Comisiei Europene, după Ursula von der Leyen.

Sursa foto: X
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Reuters, Teresa Ribera susţine că Bruxelles-ul ar trebui să se concentreze pe oferirea stabilităţii şi predictibilităţii care lipsesc la Washington.
Declaraţiile vin într-un moment de tensiuni crescânde între SUA şi UE, după ce Trump a impus taxe de 25% pentru importurile de oţel şi aluminiu începând cu 12 martie, iar UE a anunţat taxe de răspuns din aprilie. În plus, administraţia americană ameninţă cu taxe suplimentare pentru automobile, produse farmaceutice şi semiconductori.
„Trebuie să fim flexibili, dar nu putem negocia drepturile omului, unitatea Europei sau valorile democratice", a subliniat Ribera, criticând abordarea tranzacţională a lui Trump în politică.
Ea a respins şi acuzaţiile administraţiei americane conform cărora UE ar avea prea multe reguli, iar amenzile impuse companiilor tech americane ar fi o formă de „taxare".
Oficialul european a anunţat că în martie vor fi luate decizii privind conformarea Apple şi Meta cu noile reguli digitale ale UE. Companiile riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri globală dacă au încălcat Legea Pieţelor Digitale. Ribera a precizat că aceste decizii nu vor fi amânate în ciuda criticilor venite din partea lui Trump şi a directorului Meta, Mark Zuckerberg.
În ceea ce priveşte investigaţia platformei X a lui Elon Musk privind conţinutul ilegal, Ribera a subliniat că rolul lui Musk în administraţia Trump nu va influenţa decizia UE. Musk este unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai lui Trump şi cel mai mare donator pentru campania sa din 2024.
„Dacă există o problemă, un punct de îngrijorare, vă rugăm să îl explicaţi. Nu este vorba despre intimidare - nu puteţi să vă aşteptaţi să intraţi la masa negocierilor în acest fel. Nu are sens", a concluzionat Ribera.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

