Trump şi Macron au discutat despre operaţiuni comune de combatere a terorismului în regiunea africană Sahel
Cei doi lideri au discutat despre operaţiuni în Sahel „pentru a învinge al-Qaida şi alte organizaţii teroriste„. Comandamentul militar al SUA din Africa a detaşat sute de militari în regiune.
Joi, trei militari din forţele speciale ale Statelor Unite au fost ucişi, iar alţi doi au fost răniţi, într-o ambuscadă care a avut loc în timpul unei misiuni de patrulare în sud-vestul Nigerului.
Forţele africane de securitate, susţinute de trupe occidentale, au intensificat eforturile de combatere a grupărilor islamiste care fac parte dintr-o insurgenţă regională ce s-a dezvoltat în deşerturile sărace şi slab populate din regiunea Sahel (care ocupă mari porţiuni din Senegal, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger, Ciad, Etiopia şi Sudan).
„Preşedintele Macron şi-a exprimat condoleanţele cu privire la atacul armat din Las Vegas. Preşedintele Trump a salutat mesajul preşedintelui Macron şi şi-a exprimat recunoştinţa pentru acţiunile prompte ale primilor oameni care au intervenit. Preşedintele Trump a transmis condoleanţe în privinţa atacului de la Marsilia, din 2 octombrie„, se mai arată în comunicatul Casei Albe.
Donald Trump şi Emmanuel Macron şi-au reafirmat poziţiile comune în privinţa celor mai importante crize mondiale: Coreea de Nord şi dosarul nuclear iranian.
„[Cei doi lideri] şi-au reafirmat angajamentul de a asigura denuclearizarea Peninsulei Coreene. Ei au discutat, de asemenea, despre modalităţi de a continua colaborarea pentru a respinge toate căile Iranului spre o armă nucleară„, a transmis administraţia de la Washington.