UE se pregăteşte să respingă proiectul de buget al Franţei pentru 2015

Uniunea Europeană se pregăteşte să respingă proiectul de buget al Franţei pentru 2015, potrivit unor oficiali europeni, decizie care ar declanşa cel mai important test de până acum al noilor prerogative ale autorităţilor de la Bruxelles, menite să prevină repetarea crizei datoriilor.

Urmărește
185 afișări
Imaginea articolului UE se pregăteşte să respingă proiectul de buget al Franţei pentru 2015

Francois Hollande (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Ministrul francez de Finanţe Michel Sapin a declarat luna trecută că proiectul de buget pentru 2015 va fi conceput cu un deficit bugetar de 4,3% din PIB, cu mult peste nivelul de 3% asumat anterior de autorităţile de la Paris, în condiţiile în care economia se află în stagnare, relatează MarketWatch.

Reducerile de costuri se vor ridica la doar 0,2% din PIB, nivel inferior celui de 0,8% convenit cu Comisia Europeană.

Potrivit oficialilor europeni, proiectul de buget al Franţei "contravine grav" cu regulile UE, fiind probabil ca Executivul comunitar să îl retrimită la Paris pentru revizuire.

Până în prezent, guvernul francez a susţinut că nu va lua măsuri suplimentare de austeritate, dincolo de cele anunţate în primăvară, indicând că este pregătit pentru un conflict public cu Comisia Europeană.

Conflictul cu Franţa al Comisiei ar putea fi însoţit de un altul cu Italia, care a anunţat la rândul său că va rata ţintele bugetare. Italia are totuşi mai mult spaţiu de manevră, întrucât deficitele din bugetele precedente au fost mai mici decât cele ale Franţei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici