- Home
- Externe
- TEHERAN, (16.07.2017, 16:46)
- Mircea Olteanu
Un cetăţean american a fost condamnat la zece ani de închisoare în Iran pentru spionaj
Un individ cu cetăţenie americană a fost condamnat la zece ani de închisoare în Iran pentru spionaj, au anunţat autorităţile de la Teheran, acesta fiind cel mai recent caz al unei persoane cu dublă naţionalitate închisă în această ţară, informează cotidianul The Jerusalem Post.

Un cetăţean american a fost condamnat la zece ani de închisoare în Iran pentru spionaj
Autorităţile iraniene nu au oferit mai multe detalii despre identitatea condamnatului, precizând doar că acesta este cetăţean american şi al unei alte ţări decât Iranul.
"Persoana, care colecta informaţii şi era în mod direct ghidată de SUA, a fost condamnată la zece ani de închisoare, însă sentinţa a fost contestată", a declarat un purtător de cuvânt al autorităţilor iraniene.
Nu este momentan clar dacă oficialul făcea referire la Nizar Zakka, un cetăţean libanez cu rezidenţă americană, care a fost condamnat la 10 ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de colaborare împotriva statului.
Mai mulţi iranieni care au şi cetăţenie americană, britanică, austriacă, canadiană şi franceză au fost închişi în ultimul an pe baza unor acuzaţii precum spionaj şi colaborare cu ţări ostile.






Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe