Un congresmen democrat spune că Joe Biden „a părut să nu îl recunoască”

Seth Moulton, un congresmen democrat din Massachusetts, susţine că a decis să ceară retragerea lui Joe Biden din cursa prezidenţială ca urmare a faptului că preşedintele în vârstă de 81 de ani „a părut să nu îl recunoască” la un eveniment recent, notează The Guardian.

Urmărește
1025 afișări
Imaginea articolului Un congresmen democrat spune că Joe Biden „a părut să nu îl recunoască”

Un congresmen democrat spune că Joe Biden „a părut să nu îl recunoască”

Seth Moulton susţine că s-a întâlnit cu Biden într-un grup restrâns pentru aniversarea a 80 de ani de la Debarcarea din Normandia pe 6 iunie.

„Pentru prima oară, părea să nu mă recunoască”, a scris congresmenul democrat.

„Bineînţeles, asta i se poate întâmpla oricui pe măsură ce îmbătrâneşte, dar, uitându-mă la dezbaterea dezastruoasă de acum câteva săptămâni, trebuie să recunosc, ceea ce am văzut în Normandia face parte dintr-o problemă mai profundă”, a adăugat Seth Moulton.

„America are nevoie ca el să câştige şi, precum majoritatea americanilor, nu mai am încredere că o poate face. Preşedintele ar trebui să se retragă din cursă”, spune congresmenul Seth Moulton.

Numărul democraţilor care îi cer lui Biden să se retragă din cursa prezidenţială a depăşit 35.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici