Un "luptător" şi un diplomat îşi dispută funcţia de preşedinte al României

Cei doi principali candidaţi la preşedinţia României, actualul şef al statului, Traian Băsescu, fost comandant de navă, şi Mircea Geoană, fost ambasador, au ales să afişeze două imagini diametral opuse: "luptătorul" împotriva diplomatului.

Urmărește
31 afișări
Imaginea articolului Un "luptător" şi un diplomat îşi dispută funcţia de preşedinte al României

Un "luptător" şi un diplomat îşi dispută funcţia de preşedinte al României (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

Galeriile foto de pe site-urile de Internet ale celor doi candidaţi ilustrează această diferenţă de stil.

Dacă democrat-liberalul Traian Băsescu prezintă imagini de la mitinguri unde susţine discursuri solemne în faţa unei mulţimi care afişează culoarea portocalie a partidului său, sau flutură drapelul României, social-democratul Mircea Geoană a optat pentru o serie de strângeri de mână care ilustrează "bunele sale relaţii" cu Bill Clinton, Kofi Annan sau Javier Solana.

În vârstă de 58 de ani, Traian Băsescu se descrie ca un "luptător" gata să se dueleze cu adversarii săi politici din PSD pe care îi acuză că vor să-şi urmărească doar interesele lor de afaceri, cu ajutorul "magnaţilor media" pe care îi critică în mod periodic în cadrul reuniunilor electorale.

El se prezintă ca un "aliat al poporului" şi nu evită nici băile de mulţime, nici dansurile folclorice şi nici să le vorbească prin portavoce fermierilor furioşi adunaţi în faţa palatului prezidenţial.

Dacă se laudă că este primul preşedinte care a condamnat crimele comunismului în 2006, Băsescu a fost el însuşi parte a regimului în calitate de căpitan în marina comercială delegat în străinătate, la Anvers (Belgia).

Adversarii şi susţinătorii, deopotrivă, îl descriu ca un "animal politic".

"Băsescu este unul care se lasă condus de caracterul său şi de exploatarea slăbiciunilor celorlalţi, pe care îi cunoaşte foarte bine", apreciază profesorul de ştiinţe politice Daniel Barbu.

Unul dintre adversarii săi în alegerile de duminică, liberalul Crin Antonescu, l-a numit "tiran".

Traian Băsescu respinge însă "orice orientare autoritară".

"Calitatea pe care o am şi care deranjează este că atunci când cred cu adevărat într-un obiectiv insist mult. Încerc să reunesc populaţia şi forţele politice. Şi dacă nu reuşesc să obţin ceea ce îmi doresc din partea forţelor politice, fac un lucru foarte simplu, stipulat în Constituţie: convoc un referendum", a declarat el într-un scurt interviu acordat AFP.

În faţa "polarizării" generate de Traian Băsescu, Mircea Geoană afirmă dimpotrivă că este "un om al dialogului", capabil să refacă "unitatea" unei ţări "devenite mai vulnerabilă în ultimii ani de scandaluri şi instabilitate politică".

Fostul ministru al Afacerilor Externe între 2000 şi 2004, care vorbeşte perfect engleza şi franceza, subliniază că poate convinge partenerii internaţionali de credibilitatea României.

Fiu al unui general de rang înalt al regimului comunist al lui Nicolae Ceauşescu, el este licenţiat al Facultăţii de Drept şi a efectuat un stagiu la ENA (Şcoala Naţională de Administraţie), la Paris.

Ambasador în Statele Unite în perioada 1997-2000, el păstrează un ataşament puternic faţă de mediile americane.

Unii analişti îi reproşează o latură puţin mai "ternă" şi "un profil mai puţin distinct" decât al altor candidaţi.

Adversarul său îl acuză că este "o marionetă" a oamenilor de afaceri din partidul său, PSD. El respinge acuzaţiile şi se prevalează de capacitatea sa de a implementa reformele într-o "manieră mai socială".

"El a făcut şi propuneri care uneori frizează ridicolul pentru că sunt irealizabile", crede Barbu.

Cei doi bărbaţi sunt căsătoriţi şi au fiecare câte doi copii. Elena, fiica cea mică a lui Traian Băsescu, supranumită "Paris Hilton a Carpaţilor", a fost aleasă deputat european în primăvară, ascensiune politică ce a generat critici dure la adresa tatălui ei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici