Un ministru egiptean şi directorul Serviciului Federal rus de Securitate susţin că prăbuşirea avionului în Marea Mediterană este probabil un act terorist

Publicat: 19 05. 2016, 16:16
Actualizat: 23 10. 2021, 14:35

„Există o probabilitate mai mare ca avionul să fi fost vizat de un atac terorist decât de o eroare tehnică”, a declarat Fatih, citat de presa egipteană şi de cea italiană.

„Probabil este vorba de un act terorist, deocamdată nu avem certitudini”, a precizat Sherif Fatih.

Un avion Airbus A320 al companiei EgyptAir care zbura din Paris (Franţa) spre Cairo (Egipt) s-a prăbuşit joi dimineaţă în Marea Mediterană, în largul insulei elene Karpathos.

La bord erau 56 de pasageri şi zece membri ai echipajului. Este vorba de 30 de cetăţeni egipteni, de 15 francezi şi de cetăţeni din Marea Britanie, Belgia, Irak, Kuwait, Arabia Saudită, Sudan, Ciad, Portugalia, Algeria şi Canada.

Directorul FSB: Avionul prăbuşit în Marea Mediterană probabil a fost vizat de un atac terorist

Prăbuşirea avionului de pasageri egiptean în Marea Mediterană probabil a fost rezultatul unui atac terorist, afirmă Alekasndr Bornikov, directorul Serviciului Federal rus de Securitate, citat de site-ul agenţiei Tass.

„Din păcate, astăzi a avut loc un nou incident cu un avion de pasageri egiptean. Cel mai probabil a fost un atac terorist soldat cu moartea a 66 de persoane din 12 ţări”, a declarat Bortnikov.

„Toate părţile interesate, inclusiv partenerii noştri din Europa, trebuie să depună eforturi pentru identificarea persoanelor implicate în acest atac teribil”, a spus directorul FSB.