Vladimir Putin, mesaj de consolare pentru Raul Castro: „Fidel Castro a fost un prieten adevărat şi loial Rusiei”

Publicat: 26 11. 2016, 13:01
Actualizat: 03 04. 2020, 19:41

”Numele acestui om de stat eminent este pe bună dreptate considerat un simbol al unei întregi ere în istoria lumii. Cuba independentă pe care el şi aliaţii săi au construit-o a devenit un membru influent al comunităţii internaţionale şi a fost un exemplu ce inspiră multe state şi persoane”, a afirmat Vladimir Putin.

„Fidel Castro a fost un prieten adevărat şi loial Rusiei. El a investit personal în instalarea şi dezvoltarea relaţiilor ruso-cubane şi a cooperării apropiate, strategice în toate domeniile. Acest om puternic şi înţelept privea viitorul cu încredere. El a întrupat idealurile înalte ale unui politician, cetăţean şi patriot, cu adevărat dedicat cauzei căreia şi-a dedicat întreaga sa viaţă”, a adăugat acesta.

”Memoria sa va trăi pentru totdeauna în inimile ruşilor”, a mai spus preşedintele rus.