Xi Jinping i-a mulţumit lui Rex Tillerson pentru tranziţia politică fără dificultăţi de la Washington, exprimând convingerea că „relaţiile dintre China şi Statele Unite pot fi definite doar prin cooperare şi prietenie”.
Cel puţin la nivel public, Rex Tillerson a părut să se distanţeze de tonul dur al preşedintelui Donald Trump, care a acuzat China că „a ajutat foarte puţin” în criza nord-coreeană, afirmând că Washingtonul aşteaptă să aibă relaţii „puternice” cu Beijingul.
Cei doi oficiali nu au făcut nicio referire la alte subiecte de dispută, de genul măsurilor comerciale punitive ale Washingtonului împotriva Beijingului sau crizei generate de tendinţele de dominaţie din Marea Chinei de Sud.
Relaţiile dintre China şi Statele Unite s-au axat pe principiile „nonconflictelor, nonconfruntării, respectului reciproc şi cooperării în avantajul comun”, a afirmat Rex Tillerson sâmbătă, cu ocazia întrevederii cu ministrul chinez de Externe, Wang Yi.
Citeşte şi: Germania respinge acuzaţiile lui Trump şi cere un buget al apărării de 2% din PIB pentru NATO şi UE
Citeşte şi: Israelul AVERTIZEAZĂ Siria cu BOMBARDAMENTE dacă va încerca să doboare avioane militare israeliene
Citeşte şi: Administraţia Recep Erdogan acuză Germania că oferă susţinere organizatorilor complotului militar
Citeşte şi: G20 renunţă la angajamentele privind comerţul liber şi protejarea climei, din cauza opoziţiei SUA
Citeşte şi: Zidul pe care Trump vrea să îl construiască la frontiera cu Mexicul va avea înălţimea de aproape 10 metri