Ion Cristoiu: Indiferent de rezultatul votului la Moţiune, Guvernul rămîne în funcţie pînă la Decizia CCR

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că sesizarea CCR în cazul moţiunii de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Orban era necesară, dar în alte condiţii decât cele actuale, arătând că decizia Curţii ar putea fi influenţată de un vot favorabil Opoziţiei în Parlament. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Luni, 31 august 2020, Parlamentul, dominat de PSD, va supune votului Moţiunea de cenzură depusă de PSD pe 17 august 2020.

Decizia conducerii PSD a luat prin surprindere pe mulţi. Se credea că depunerea Moţiunii a fost o simplă operaţiune de imagine a echipei Marcel Ciolacu în pregătirea Congresului Extraordinar de sîmbătă, 22 august 2020. Prin urmare, după victoria fără glorie (partea adversă a fugit în păduri, ca pe vremea tătarilor,) de la Congres, a echipei reformatoare, cu o Moţiune pe care n-a citit-o nici măcar Marcel Ciolacu, se aştepta ca votul să fie amînat după decizia CCR. Programarea votului în 31 august 2020 s-a făcut probabil şi pentru a contracara zvonurile răspîndite de echipa Dragnea potrivit cărora Marcel Ciolacu a predat PSD lui Klaus Iohannis, zvonuri credibile pentru mulţi PSD-işti cîtă vreme echipa cîştigătoare n-a făcut nimic pentru mediatizarea Congresului zis şi al schimbării la faţă. 

Orice Moţiune de cenzură vîră televiziunile de ştiri în vrie. Moţiune de cenzură înseamnă posibilitatea căderii Guvernului. Căderea Domnilor - bucuria proştilor. Vechiul adagio cronicăresc poate fi actualizat prin Căderea Guvernului – bucuria jurnaliştilor. Televiziunile de ştiri se întrec în a face calcule aducătoare de rating, în a profeţi viitorul lui Ludovic Orban şi a paria cine va fi prim ministru. Circulă, pus la colţuri de stradă de maşinăria diversionistă a puterii şi zvonul că Însuşi Klaus Iohannis şi-ar dori căderea lui Ludovic Orban pe mîna PSD. Asta deşi la ultima conferinţă de presă, sărmanul Klaus Iohannis s-a păstrat cu străşnicie în hotarele funcţiei practicate cu brio de ceva timp:

Cea de purtător de cuvînt feroce al Guvernului Orban.

Nu ştiu dacă preşedintele şi-ar dori acum, în toiul Pandemiei şi al campaniei pentru locale, bătaia de cap presupusă de căderea Guvernului. Eu nu cred în existenţa unui conflict între Klaus Iohannis şi Ludovic Orban. Dar chiar dacă ar fi, chiar dacă Marcel Ciolacu ar fi mîna de destin a lui Klaus Iohannis, chiar dacă PSD ar avea majoritatea, un lucru e sigur:

Luni, 31 august 2020, indiferent de rezultatul votului, Guvernul Orban nu va fi demis.

Explicaţia acestei ciudăţenii trimite la o ştire dată de întreaga presă în ziua de 21 august 2020:

Guvernul a depus la CCR o sesizare privind existenţa unui conflict de natură constituţională generat de depunerea unei Moţiuni de cenzură în sesiune extraordinară. Prin document:

<Guvernul cere judecătorilor CCR să constate existenţa unui conflict de natură constituţională între Guvern şi Parlament generat de încălcarea dispoziţiilor art.113 alin.(4) coroborat cu dispoziţiile art.66 alin.(1) din Constituţie, urmare a depunerii moţiunii de cenzură în perioada dintre încheierea primei sesiuni ordinare şi începutul celei de a doua sesiuni ordinare a Camerei Deputaţilor şi Senatului.>

Gestul Guvernului a fost văzut ca o manevră pentru a contracara căderea iminentă de la votul pe Moţiunea de cenzură. Noi îl putem vedea ca o nouă dovadă a ipocriziei politruce a Puterii întruchipate de PNL-ul condus de Klaus Iohannis. De ceva vreme purtătorii de mesaje ai conducerii PNL duc împotriva CCR o campanie de o rară violenţă. Deciziile CCR sînt contestate nu doar prin raportare la acuzaţia de a fi PSD-iste, dar şi la rolul nefiresc de arbitru dat CCR de Constituţia modificată în 2003. Sîntem întrutotul de acord în privinţa rolului nefiresc dobîndit de CCR. Ne permitem să observăm că acest rol, denunţat de PNL, e confirmat tocmai de sesizarea la CCR a conflictului constituţional. CCR, o instituţie alcătuită dintr-o mînă de oameni, numiţi şi nu aleşi de Popor, e chemată să decidă într-o chestiune ţinînd exclusiv de Parlament:

Căderea Guvernului prin Moţiune de cenzură.

Asta deoarece indiferent de rezultatul votului de luni, 31 august 2020, Guvernul rămîne în funcţiune. Va fi demis doar dacă CCR respinge sesizarea Guvernului. Nu odată am avertizat asupra situaţiei imposibile în care e pusă CCR chiar de către partidele politice. Instituţia e invitată să arbitreze bătăliile din parlament, unele cu miză uriaşă, precum Moţiunea de cenzură. Invitaţia e dată de năravul partidelor politice din ultima vreme de a tranşa bătăliile din parlament la CCR şi nu în parlament, acolo unde se tranşează orice bătălie parlamentară. Iată, astfel, prin contribuţia PNL, CCR e chemată să ia o decizie în locul Parlamentului. A pune pe umerii CCR o decizie precum cea vizînd căderea sau supravieţuirea Guvernului e înainte de toate o aberaţie constituţională. Ca să nu mai spunem că e o nouă încercare de compromitere a CCR. Indiferent de ce decizie va lua CCR, dacă Moţiunea va trece o parte a românilor o vor acuza de părtinire a unuia din combatanţi. Dacă va respinge sesizarea, şi guvernul va pica, electoratul PNL va acuza CCR de PSD-ism. Dacă va admite sesizarea şi Guvernul, deşi căzut în Parlament, va rămîne în funcţie, electoratul PSD o va acuza de PNL-ism.

Dincolo de aceste controverse, sesizarea Guvernului merita mult mai multă atenţie decît cea acordată pînă acum. 

Spre deosebire alte dăţi, CCR chiar că trebuia invitată să se pronunţe. Nenorocirea e că invitarea se face în condiţii dramatice. Dacă ar fi fost făcută în afara unei situaţii concrete, decizia CCR ar fi fost normală. Din acest punct de vedere sesizarea e o greşeală. O decizie de constituţionalitate a CCR va fi primită ca un act politic pe cînd în realitate ea rămîne un act de interpretare a Constituţiei.

Sesizarea face trimitere la două articole din Constituţie:

Art. 66 aliniatul 1, care sună astfel:

<(1) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfîrşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfîrşitul lunii decembrie.>

Şi art. 113,aliniatul 4, care sună astfel:

<4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.>

După depunerea sesizării s-au găsit mulţi aşa zişi specialişti care au declarat că nu era nevoie de intervenţia CCR. Se poate depune o Moţiune şi în timpul sesiunii extraordinare. 

Eu nu împărtăşesc acest punct de vedere.

Posibilitatea de depunere a unei Moţiuni de cenzură e limitată drastic la una pe sesiune. Constituţia din 1991 a impus asta în contextul mai larg al unei preocupări – benefice, zic eu – de a reduce drastic posibilitatea instabilităţii politice. O moţiune de cenzură înseamnă posibilitatea ca Guvernul să cadă. Orice cădere de guvern e un moment de instalare a unei instabililităţi politice. Sub acelaşi semn al reducerii riscurilor de instabilitate politică, Legea fundamentală face deosebit de dificilă declanşarea alegerilor anticipate. PSD a depus una în sesiune extraordinară. Se creează astfel un precedent periculos. Ca un grup parlamentar să depună o Moţiune în timpul sesiunii ordinare şi una în timpul sesiunii extraordinare. La aşa ceva s-a gîndit PSD cînd a decis programarea votului în hotarele sesiunii extraordinare. Să poată depune o Moţiune şi în timpul sesiunii ordinare care începe la 1 septembrie 2020. 

Articolul 66 aliniatul 2, stabileşte dreptul Parlamentului de a se întruni în sesiune extraordinară:

<(2) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.>

Mulţi spun că orice lucru pe care Constituţia nu-l respinge expres poate fi considerat ca fiind constituţional. Eu nu cred că lucrurile sînt atît de simple. Intră moţiunea de cenzură printre problemele pentru care se convoacă sesiuni extraordinare? Nu ştim pînă când CCR nu decide. În cazul sesiunilor ordinare votul la Moţiunea de cenzură e reglementat de articolul 113, aliniatul 1: <Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor>.

Sesiunile extraordinare sînt convocate separat de Camera Deputaţilor şi de Senat. E posibil ca Senatul de exemplu să nu fie convocat într-o sesiune extraordinară? E posibil. Dacă PSD n-ar fi avut majoritate la Senat, sesiunea extraordinară n-ar fi fost convocată. În aceste condiţii ar fi putut fi convocată o şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului? Fireşte că nu. Nu sînt chichiţe constituţionale. Sînt chestiuni nelămurite de Constituţie ivite din dinamica vieţii. Dacă m-ar întreba cineva aş spune că decizia CCR va fi de recunoaştere a conflictului constituţional. Nu numai pentru că CCR nu-şi poate permite să decidă căderea unui Guvern, ci şi pentru că spiritul Constituţiei spune că sesiunea extraordinară nu poate fi terenul unei Moţiuni de cenzură. Totul depinde însă de votul de luni, 31 august 2020. Dacă Moţiunea nu trece, CCR va decide în linişte, fără a avea deasupra capului sabia lui Damocles a influenţării decisive a bătăliilor parlamentare. Dacă Moţiunea trece, atunci decizia va fi influenţată de povara rezultatului”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro