Video ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

Urmărește
55 afișări

Caz şocant la Spitalul din Călăraşi: Pacient, lăsat să se târască în genunchi în faţa medicilor | VIDEO

Conducerea Spitalului Judeţean Călăraşi a deschis o anchetă internă, după ce pe facebook au apărut imagini cu un pacient care tocmai ieşise din spital şi care se târăşte pe asfalt, în timp ce pe lângă el trece un infirmier. Medicii de garda spun că pacientul nu a dorit să primească tratament.

Un bărbat de 36 de ani a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat că în urmă cu două luni ar fi fost într-o maşină care a căzut în lac, iar după ce s-a salvat, nu a anunţat autorităţile că o femeie a rămas în interior. Femeia a murit înecată. Bărbatul spune că a plecat de la locul accidentului pentru că s-a panicat.

Avocata Laura Vicol, reţinută acum 3 ani pentru 24 de ore într-un dosar în care era acuzată de favorizarea făptuitorului, complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii şi fals în înscrisuri sub semnatură privată, a fost achitată definitiv de instanţa supremă. Vicol anunţă că se va îndrepta acum împotriva statului, a DNA şi a Baroului Bucureşti.

Primăria Capitalei va discuta, joi, o nouă rectificare bugetară. Potrivit proiectului, Administraţia Străzilor, a cerut o tăiere de 152,7 milioane de lei, iar cea a spitalelor o tăiere de 47,8 milioane de lei. Proiectul prevede însă bani mai mulţi pentru „Cultură, recreere şi religie”

Irina Begu, locul 53 WTA, a ratat calificarea în turul 2 de la Kremlin Cup. Pentru româncă este a patra înfrângere consecutivă, după ce a fost eliminată în turul 2 la Seul şi în primul tur la Tashkent şi Tianjin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici